Articol de GSP - Publicat duminica, 29 iunie 2008 00:00
Gazeta Sporturilor are o dilemă. Cei doi reporteri speciali rămaşi la Viena pentru finala de astăzi nu se pot pune de acord în privinţa învingătoarei. Cristian Geambaşu are toate argumentele pentru a susţine că Germania îşi va trece în palmares al 4-lea titlu european, în vreme ce Andrei Vochin, cel care pronosticase încă din mai, într-un interviu pentru că Spania va da marea lovitură, va continua să creadă în trupa lui Luis Aragones. Iată confruntarea de idei a celor doi! Suflete de suporteri în corpuri de jurnalisti.
ANDREI VOCHIN: Viva España
Spania va triumfa pentru că frumosul din noi trebuie să învingă. Pentru că bătaia inimii nu e la fel de precisă ca a ceasului, dar e infinit mai preţuită.
Prefer Spania pentru că e ca şi cum ai avea de ales între soare tot anul şi capriciile celor patru anotimpuri. Între flamenco şi marş. Între Mediterană şi Marea Nordului.
Viva España! Pentru că e singura echipă de la acest turneu final care n-a cunoscut înfrîngerea.
Viva España! Pentru că e echipa care pasează cel mai bine, o încîntare cu mingea la picior, o trupă de inovatori aflaţi la permanenţă.
Viva España! Pentru că au pe bancă un monument de experienţă. Luis Aragones este cel mai vîrstnic tehnician de la acest Euro, aşa cum Rehhagel a fost în 2004. Şi a cîştigat.
Viva España! Pentru că are un portar Casillas, de calibru mondial, spre deosebire de nemţi, a căror poartă e apărată de un saltimbanc, Jens Lehmann.
Excepţia Torres
Viva España! Pentru că e echipa care a punctat prin cei mai mulţi jucători: 7 la număr. Ceea ce face ca lipsa golgeterului David Villa să poată fi surmontată.
Viva España! Pentru că rezervele lui Aragones s-au numit Cesc Fabregas, Xavi Alonso, Pepe Reina sau Dani Guiza, tunarul Primerei Division, cu 27 de goluri marcate, toate din acţiune.
Viva España! Pentru că există un singur jucător care n-a atins parametrul maxim şi trebuie s-o facă în ultimul meci: Torres e pregătit să intre în rînd cu colegii săi.
Mijlocaşi de vis
Viva España! Pentru că are un suflet imens şi o putere de luptă incredibilă înmagazinate într-un singur tricou. Cel purtat de Puyol.
Viva España! Pentru că la mijlocul terenului toţi joacă rolul prim-solistului şi, în acelaşi timp toţi cară pianul. Pune-i să paseze pe Senna, Cesc, Xavi, Iniesta, Silva şi fă acelaşi lucru cu Rolfes, Hitzlsperger sau Frings şi vei sesiza diferenţa.
Viva España! Pentru că Sergio Ramos este cel mai bun fundaş din lume la această oră. Apărătorul care poate face diferenţa şi în atac.
Viva España! Pentru că între Angela Merkel şi prinţesa Letizia ochiul îţi mulţumeşte dacă îi oferi varianta 2.
Viva España! Pentru că între roşu şi alb voi alege roşul.
Viva España! Pentru bucuria românilor din Castellon şi din toată Spania.
Viva España! Pentru că de acolo primim invariabil 12 puncte la Eurovision chiar dacă ne prezentăm cu “Marşul funebru”.
Viva España! Pentru ca în loc de Deutschland über alles un întreg stadion să cînte la final Viva España!
7,5 milioane de euro va lua cîştigătoarea de la Euro 2008
4 milioane de euro va fi bonusul pentru învinsa din finală
214.000 de euro de fiecare vor primi jucătorii spanioli dacă vor triumfa la CE
250.000 de euro va încasa fiecare jucător german în cazul cîştigării trofeului
GERMANIA
Grupă: 2-0 cu Polonia, 1-2 cu Croaţia, 1-0 cu Austria.
“Sferturi”: 3-2 cu Portugalia
Semifinale: 3-2 cu Turcia
SPANIA
Grupă: 4-1 cu Rusia, 2-1 cu Suedia, 2-1 cu Grecia.
“Sferturi”: 0-0/4-2 pen. cu Italia
Semifinale: 3-0 cu Rusia
Cifrele pînă la finală
GERMANIA SPANIA
10 Goluri marcate 11
6 Goluri primite 3
58 Şuturi totale 104
23 Şuturi pe poartă 44
22 Cornere 28
12 Ofsaiduri 11
53 Atacuri 101
49,8% Posesie 54,6%
71 Faulturi comise 95
82 Faulturi suferite 95
5 Cartonaşe galbene 6
1 Cartonaşe roşii 0
2.384 Pase 3.014
CRISTIAN GEAMBAŞU: Low cost, cîştig maxim
Germania va cîştiga pentru că este o echipă proaspătă, care s-a eliberat de fantomele trecutului.
Poţi fi sedus de un tanc, de o maşină în general? Răspuns negativ. Tocmai de aceea trebuie să lămurim ceva de la început. Mai exact, să scăpăm de unele idei preconcepute. Uitaţi tot Abandonaţi teoria potrivit căreia nemţii ajung în finală cînd joacă prost, iar atunci cînd joacă ceva mai bine o şi cîştigă! Gata, ajunge cu cimiliturile, a sosit vremea adevărurilor simple.
Organism viu
Pentru că Germania nu este nici tanc, nici vreun mecanism infernal care toacă adversari. Germania antrenată de Joachim Low este un organism viu şi sănătos alcătuit din oameni în carne şi oase. Dar al naibii de pregătiţi pentru ce urmează. Ambiţioşi, lucizi.
De ce Germania? Pentru că fotbalul se revendică din tradiţie, iar nemţii au un trecut confortabil. 3 titluri continentale, alte 3 mondiale. Au mai jucat două finale europene şi alte patru mondiale. Bogăţia atrage bogăţia, sărăcia cheamă sărăcia. Spaniolii tremură pentru al doilea lor trofeu după 44 de ani.
De ce Germania? Pentru că a schimbat proiectul. Procesul s-a declanşat în era Klinsmann şi a continuat sub domnia lui Low, despre care se bîrfeşte că se afla şi pe atunci la butoane. Nemţii au trecut de la antrenorii care tăiau cu şublerul la oameni tineri, eleganţi, eliberaţi de dogmă. Germania a încetat să mai joace mecanic, fără să-şi piardă rigoarea.
De ce, încă o dată, Germania? Pentru că, exceptînd episodul Frings, a fost ferită de accidentări, iar Low nu s-a sfiit să schimbe cînd a simţit că-i ceva ce nu merge. Gomez este exemplul tipic.
Forţa unei naţiuni
De ce tot Germania? Fiindcă a avut o zi în plus de pauză. La cantitatea de oboseală acumulată de-a lungul întregului sezon, o zi de odihnă valorează cît un concediu exotic.
De ce încă o dată Germania? Prozaic, pentru că are jucători mai înalţi, mai puternici. Careurile vor semăna cu fortăreţe apărate de călăreţi echipaţi în alb-negru pe lîngă care bîzîie de zor nişte harnici pedeştri inamici.
De ce, pentru ultima oară, naţionala Germaniei? Pentru că aparţine unui popor puternic, care a ştiut să se ridice mereu. Pentru că, de la Ioan Holender citire, echipa naţională reprezintă conştiinţa de sine a unei întregi naţiuni. Ne place au ba, Germania e o naţiune cuceritoare. Titlurile ratate sînt doar accidente de parcurs Urmează inevitabilul.