Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 18 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 17 octombrie 2014 23:19
Dragan Petricevici, antrenor de baschet bosniac de etnie sîrbă, crede că albanezii au transfirmat un eveniment sportiv într-o acţiune politică revoltătoare.
În ediţia de ieri, GSP a publicat relatarea unui cetăţean albanez despre incidentele care au avut loc marţi seară pe stadionul Partizan din Belgrad, la meciul dintre Serbia şi Albania din preliminariile Euro 2016.
Albanezul reclama violenţa manifestată de forţele de ordine şi de suporterii sîrbi. Meciul a fost suspendat în minutul 42, atunci cînd o dronă purtînd steagul Marii Albanii a intrat în arenă.
Antrenorul echipei de baschet BC Timişoara, Dragan Petricevici, 45 de ani, a ţinut să apere cauza sîrbilor în acest conflict.
"Steagul a fost nu al Albaniei, ci al Marii Albanii, ceea ce înseamnă pretenţii teritoriale nejustificate asupra a patru state suverane - Serbia, Grecia, Macedonia şi Muntenegru. Albanezii şi-au expus inclusiv propriii sportivi nevinovaţi unui potenţial măcel, ceea ce mă revoltă, mai ales din punct de vedere sportiv. Sînt de acord ca Serbia să fie pedepsită pentru proasta organizare a meciului, dar Albania trebuie să fie sancţionată pentru că a folosit un meci de fotbal pentru a provoca nişte ţări suverane. Nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi zburat undeva în lume un steag cu Marea Serbie. Dar sîrbii nu fac niciodată aşa ceva, a declarat Petricevici. "În plus, acordul între cele două federaţii naţionale era că la meciurile dintre cele două formaţii suporterii adverşi nu fac deplasarea", a adăugat el.
18 ani au trecut de cînd Petricevici a venit să antreneze în România, prima sa echipă fiind "U" Cluj
"Toată acţiunea de la Belgrad a fost pur politică şi sportul a fost implicat la modul cel mai abuziv. Sîrbii nu sînt animale!" (Dragan Petricevici)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern