Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 31 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 30 martie 2015 22:12
Ieri dimineaţă, cei 3 internaţionali aflaţi într-un taxi ce plecase din Budapesta după meci au fost loviţi de o maşină, al cărui şofer adormise şi a decedat. Elenii au scăpat cu răni uşoare la cap şi genunchi.
Grecii nu au plecat decît cu un egal de la Budapesta, 0-0 cu Ungaria, însă pentru trei dintre aceştia mult mai periculos a fost drumul de întoarcere. Probabil că au ratat Euro 2016, avînd două puncte în 5 meciuri şi ultimul loc din grupă, dar Tachtsidis, Moras şi Fetfatzidis au fentat moartea. Au scăpat ca prin minune dintr-un teribil accident rutier, ieri dimineaţă pe autostradă!
Ultimii doi şi-au pierdut cunoştinţa în momentul impactului suferit de taxiul Mercedes în care se deplasau spre aeroport, unde trebuia să ia o cursă de Italia. Şi-au revenit însă pînă la spital, toţi alegîndu-se cu răni minore la cap şi genunchi.
"Sîntem bine", e mesajul transmis de Moras, stoperul Veronei. "Conducerea federaţiei e în permanent contact cu ei", anunţă presa greacă.
Taxiul a fost tamponat de un Subaru, al cărui şofer adormise sau leşinase, pierzînd controlul volanului. Doctorii nu l-au mai putut salva, în timp ce alţi 3 pasageri sînt internaţi în stare gravă.
"Doar pierdere de timp"
Presa greacă pare resemnată cu ratarea calificării. "Efort ineficient", a scris Novasport, ce vede Ungaria favorită la locul 3, de baraj. "Golul nu vrea să vină", a scris SportDay, completînd că "am rămas pe ultima poziţie şi ne va fi foarte greu să mai ieşim. Aproape o misiune imposibilă".
Ungurii vor locul de baraj
Maghiarii sînt realişti, recunoscînd că obiectivul lor e locul trei. "I-am scos din cărţi pe greci şi ţintim măcar să ne păstrăm poziţia. Decisiv va fi jocul din iunie cu Finlanda, pe care am bătut-o acasă. Sper să arătăm din ce în ce mai bine şi să nu ratăm atît", zice selecţionerul Pal Dardai.
79 de şuturi la poartă au trimis grecii în cele 5 meciuri jucate în grupă, marcînd un singur gol
"Sînt mulţumit, deşi nu am marcat. Am dominat, am jucat foarte bine 30 de minute în repriza a doua şi am fost aproape de victorie" ( Sergio Markarian, selecţioner Grecia)
"Să privim jumătatea plină a paharului. Grecii au fost foarte tari, e clar că nu merită să fie ultimii în grupă. Era un meci care ar fi putut fi decis de un singur gol" (Daniel Toszer, mijlocaş Ungaria)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro