Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 10 octombrie 2015 00:00
Germanul mizează pe spiritul de luptă al jucătorilor săi, demonstrat inclusiv cu feroezii, precum și pe fragilitatea ”tricolorilor”.
Bernd Storck nu-și trădează originile. Ca orice neamț pe care ești sigur că l-ai învins abia după ce-a urcat în autocar, selecționerul maghiarilor nu se mulțumește doar cu "bronzul" în grupă. Eventual cu o calificare directă din postura de cel mai bun loc 3 după încheierea preliminariilor.
Încurajat de neputința "tricolorilor", doar 1-1 cu Finlanda acasă, dar și de revenirea spectaculoasă a echipei sale cu Feroe, de la 0-1 la 2-1, Storck a început pregătirea psihologică pentru deplasarea din Grecia încă de la conferința de presă de joi seară.
A refuzat să-i ridice osanale lui Daniel Bode, autorul celor două goluri: "Bode? Eu aș felicita în primul rînd echipa, pentru incredibilul spirit de luptă". Și apoi, ofensiv: "E bine că ne-am asigurat locul 3, dar tocmai această determinare a băieților, precum și rezultatul de la București, mă fac să cred că putem ataca locul doi în grupă!".
Optimism justificat
Ungurii sînt la o lungime în urma noastră, iar la egalitate de puncte au avantaj în "directe" (1-1, 0-0) datorită golului înscris în final pe National Arena. Și mai e ambiția de a nu renunța niciodată, "plantată" de predecesorul Dardai la București și devenită apoi o constantă în jocul roș-alb-verzilor.
Cu Feroe a fost al 4-lea meci din calificări în care maghiarii au revenit după o primă repriză dezastruoasă! Celelalte două: victoriile cu Finlanda, ambele cu 1-0, venite în ultimele 10 minute.
6 șuturipe poartă au expediat maghiarii în repriza secundă și doar trei pînă la pauză


