INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  GERMANIA - UNGARIA 2-2

Marco Rossi, selecționerul Ungariei: „Nici cele mai frumoase basme nu se termină mereu fericit”

Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 24 iunie 2021 12:23 / Actualizat joi, 24 iunie 2021 13:25

Maghiarii au fost eliminați, dar rămân în legenda acestui Euro, la fel ca la turneul final din 2016. Atunci, au câștigat grupa cu portughezii, viitorii campioni europeni. Acum, au fost egalii Franței, campioana lumii.

Ungaria se regenerează și tot are impact la Euro! Întreg continentul vorbește de naționala sa cu inimă mare. În 2016, la turneul din Franța, a câștigat grupa F, neînvinsă, cu o victorie (2-0 contra Austriei) și două egaluri (1-1 cu Islanda și 3-3 cu Portugalia), după ce i-a condus de trei ori pe lusitanii lui Ronaldo, viitorii campioni! A fost eliminată în „optimi", 0-4 cu Belgia.

După cinci ani, a păstrat doar opt jucători în lot, patru titulari: 

  • Adam Szalai (a înscris și atunci, și acum), Nagy, Kleinheisler și Fiola (accidentat în prima partidă) - și a impresionat.
  • A deschis scorul împotriva Portugaliei, dar golul lui Szabolcs Schön a fost anulat pentru un ofsaid mic. A rezistat până în minutul 84. Apoi, după autogolul lui Orban, s-a prăbușit. 0-3.
  • A fost în avantaj în fața campioanei mondiale Franța (gol Fiola, în prelungirile primei reprize) pe "Puskás Aréna". În final, 1-1.
  • A avut 1-0 și 2-1 cu Germania chiar la ea acasă, la München. Egalată ultima oară în minutul 84.

Marco Rossi: „Atât de aproape de o performanță inimaginabilă"

La sfârșit, jucătorii plângeau, dărâmați, dar legătura cu galeria i-a întărit. Au cântat încă o dată imnul față în față cu ultrașii. Cu mâna la inimă. Și s-au aplaudat reciproc. Toți luptaseră pentru visul Euro.

În 2016, un antrenor german i-a făcut mai buni. Bernd Storck. Cinci ani mai târziu, alt străin, italianul Marco Rossi, cel propus de Mircea Lucescu la naționala noastră, i-a readus pe maghiari în centrul fotbalului continental.

„Am fost atât de aproape de o mare performanță. Nu ar fi fost doar istorică, ci și incredibilă, inimaginabilă. Dar chiar și în cele mai frumoase basme, sfârșitul poveștii nu e întotdeauna fericit", a spus Rossi, vizibil emoționat. 

„Tehnic, nu suntem printre cei mai buni din lume, însă mai sunt și alte aspecte ale jocului. Tactic, modul în care ne ajutăm unii pe alții este extraordinar. Sunt mândru de această echipă, onorat că îi pot antrena pe acești băieți".

Marco Rossi: „Nu ne-a fost frică de nimeni"

Peninsularul a fost încântat de „jocul nostru colectiv, am apreciat în special aderarea totală la tactică. În faza defensivă am evoluat cel mai mult". A fost sincer: „Și mie îmi place fotbalul de atac, însă nu trebuie să uităm cine ne sunt adversari, cei mai valoroși din lume".

Încă un motiv să-și felicite jucătorii: „Au respectat tot ce le-am cerut. Și, mai mult decât orice, nu ne-a fost frică de nimeni". Fără teamă de rivali, cu o mare încredere în ei, maghiarii părăsesc Euro în vârf. Egalii Franței și Germaniei!

Să ridicăm fruntea sus, pentru că preliminariile Mondialului reîncep peste câteva luni. Lupta continuă - Marco Rossi, selecționer Ungaria

Le mulțumesc mult jucătorilor, dar și fantasticilor noștri fani. Lor și tuturor maghiarilor. Șapte-opt milioane de oameni ne-au urmărit acasă - Marco Rossi, selecționer Ungaria

Aș fi fost fericit și cu un punct în această grupă. Am obținut două. Cunosc trecutul Ungariei, mai ales în fotbal. Totuși, și noi am reușit o performanță frumoasă - Marco Rossi, selecționer Ungaria

Citește și alte știri de la Euro:

Marco Rossi chiar putea ajunge în România! Ofertat de un club de tradiție » De ce a picat totul

Pepe, ignorat de Rui Patricio! Cum se putea schimba soarta meciului Portugalia - Franța

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
bogdan1
bogdan1  •  24 Iunie 2021, 16:34

Cu tot respectul, dar o tactica facuta cu 5 fundasi si 2 mijlocasi defensivi nu e un basm, e un cosmar!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close