Articol de George Nistor - Publicat duminica, 30 iunie 2024 19:50 / Actualizat luni, 01 iulie 2024 01:00
Istvan Kovacs (39 de ani) s-a aflat în centrul atenției după Cehia - Turcia 1-2, meci în care a acordat nu mai puțin de 20 de cartonașe, record absolut în istoria Campionatelor Europene.
Arbitrul român nu a părăsit Euro 2024 și, chiar dacă nu a fost delegat în „optimile” turneului final, are șanse mari de a se afla la centru într-un sfert de finală.
Totul depinde de alegerile lui Roberto Rosetti, liderul Comisiei arbitrilor UEFA. Oficialul italian a oferit recent o declarație prin care a explicat, într-un mod ambiguu, cum a ales forul european cine va împărți dreptatea pe teren în prima fază eliminatorie.
Istvan Kovacs are în continuare șanse să arbitreze în „sferturile” Euro 2024
Cu ecuson FIFA din 2010, Istvan Kovacs a arbitrat două meciuri în grupele Euro 2024, Slovenia - Serbia 1-1 și Cehia - Turcia 1-2, iar prestația din ultimul duel ar putea fi penalizată doar cu o absență în „optimi”.
Roberto Rosetti a invocat criteriul meritului în deciziile luate de comisia UEFA, fără a fi tranșant în privința „sferturilor”.
„Sunt decizii luate pe baza calității prestațiilor pe care le-au avut. Unii arbitri nu au fost delegați nu pentru că s-au descurcat prost, dar pentru că alții au fost mai buni.
Unele brigăzi au condus un meci, altele două, altele vor avea trei, unele chiar 4. Singurul meu obiectiv este să iau deciziile corecte pe baza meritocrației, calității și valorilor noastre”, a afirmat italianul.
Este de așteptat ca UEFA să dea încredere arbitrilor bine cotați, printre care și Istvan Kovacs, cel care, în acest an, s-a aflat la centru în finala Europa League, cea de-a doua competiție continentală intercluburi.
În plus, forul european ar putea să interpreteze diferit multitudinea de cartonașe arătate în Cehia - Turcia, întrucât noile reguli prevăd sancțiuni mai drastice decât până acum în privința protestelor din teren. Doar căpitanii pot contesta deciziile arbitrului.
25 de anide arbitraj are Istvan Kovacs, care a condus primul meci la vârsta de 14 ani.
UEFA a trimis acasă doar 4 arbitri, toți spanioli
Interesant este că UEFA a trimis acasă, până acum, doar patru arbitri, toți spanioli. Este vorba despre Alejandro Hernandez, oficialul VAR care a refuzat un penalty Scoției în înfrângerea cu Ungaria, 0-1, și Jesus Gil Manzano, care a fost criticat pentru eroarea din victoria Franței cu 1-0 împotriva Austriei.
Acestora li s-au alăturat doi asistenți, Diego Barbero și Angel Nevado, care și-au făcut și ei bagajele și l-au lăsat astfel doar pe Martinez Munuera, oficial VAR, ca unic reprezentant al Spaniei în competiția din Germania.
Decizia a stârnit indignare în rândul ibericilor. Fostul arbitru din La Liga, Iturralde Gonzalez, a cerut Federației Spaniole de Fotbal (RFEF) să revizuiască relațiile cu UEFA după ce patru dintre cei cinci oficiali au părăsit Euro 2024 la finele fazei grupelor.
„Este o nevoie urgentă de un reprezentant spaniol în comisie”, a declarat acesta pentru postul de radio spaniol Cadena SER.
UEFA, protectoare cu arbitrii de top. Istvan Kovacs are finala Europa League de partea lui
Instituția cu sediul la Nyon obișnuiește să nu treacă peste statuturile arbitrilor, pe care le modifică de la un an la altul, iar prestațiile acestora nu sunt analizate, de regulă, la cald, ci la restabilirea ierarhiei.
În 2023-2024, pe plan internațional, Istvan Kovacs a avut un sezon impresionant, ce a culminat cu delegarea la finala Europa League, Atalanta - Bayer Leverkusen, ce s-a disputat la Dublin, Irlanda. La finalul acesteia, UEFA a publicat pe rețelele sociale mesajul: „Felicitări arbitrului din această seară, Istvan Kovacs, și tuturor oficialilor!”.
La Cupa Mondială din 2022, la care participă arbitri de pe tot mapamondul, FIFA a decis să-l includă pe Kovacs în lotul arbitrilor pe care i-a trimis acasă înainte de sferturile de finală, alături de asistenții Adrian Artene și Vasile Marinescu.
România a reușit performanța de a avea două brigăzi de arbitri la EURO 2020, una condusă de Ovidiu Hațegan și alta de Istvan Kovacs.
„Centralul” din Arad a arbitrat o singură partidă, cea dintre Macedonia de Nord și Olanda, scor 0-3, iar înaintea fazelor eliminatorii a părăsit competiția.
O prezență în „sferturile” Euro 2024 ar însemna cea mai importantă bornă a carierei pentru Istvan Kovacs, în ceea ce privește meciurile între națiuni.
Îmi place adrenalina când sunt pe teren. Iubesc fotbalul. Pentru mine, a fi arbitru este cea mai frumoasă meserie din lume și recomand tinerilor să vină și să îmbrățișeze această oportunitate. De-a lungul carierei mele, am creat o mulțime de conexiuni, am construit relații bune cu colegii mei și mi-a plăcut să vizitez multe țări diferite prin munca mea.
- Istvan Kovacs, arbitru român
Arbitrii delegați în optimile de finală ale EURO 2024
- Elveția - Italia (Szymon Marciniak - Polonia);
- Germania - Danemarca (Michael Oliver - Anglia);
- Anglia - Slovacia (Halil Umut Meler - Turcia);
- Spania - Georgia (Francois Letexier - Franța);
- Franța - Belgia (Glenn Nyberg - Suedia);
- Portugalia - Slovenia (Daniele Orsato - Italia);
- România - Olanda (Felix Zwayer - Germania);
- Austria - Turcia (Artur Soares Dias - Portugalia).
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat