INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  OLANDA – ANGLIA

Spania - Anglia, marea finală de la Euro 2024 » Ollie Watkins este eroul venit de pe bancă al britanicilor, după golul reușit în prelungiri cu Olanda

Bucuria lui Ollie Watkins, după golul din prelungiri cu Olanda. Sursă foto: Imago +42   FOTO
Bucuria lui Ollie Watkins, după golul din prelungiri cu Olanda. Sursă foto: Imago

Articol de , , - Publicat miercuri, 10 iulie 2024 22:37 / Actualizat joi, 11 iulie 2024 00:21

După ce a fost condusă la Dortmund, grație golului superb al lui Xavi Simmons, Anglia a „răsturnat” rezultatul cu Olanda de pe tabela de marcaj, datorită reușitelor lui Harry Kane (minutul 18, din penalty) și Ollie Watkins. Atacantul lui Aston Villa a intrat în minutul 80 și a marcat în primul minut de prelungiri, devenind eroul trupei lui Gareth Southgate.

Anglia va disputa finala Euro 2024 contra Spaniei. Partida va avea loc duminică, de la ora 22:00, la Berlin.

+37 FOTO

Cronică de Daniel Scorpie la Olanda - Anglia 1-2 » Golden Goallie și englezii vor juca a doua finală la rând în trei ani! Urmează Spania!

Harry Kane și înlocuitorul-surpriză al căpitanului, Ollie Watkins, introdus inspirat pe final de selecționerul Gareth Southgate, au semnat succesul vicecampioanei, ce se va lupta pentru primul său trofeu continental contra Furiei Roja. A fost al treilea joc consecutiv de la Euro 2024 în care reprezentativa Albionului a întors de la 0-1.

Signal Iduna Park este locul unde vom afla adversara naționalei Spaniei în marea finală de la Berlin, de duminică. Dacă spui însă Dortmund, nu înseamnă doar "Zidul Galben", ci și o vreme absolut imprevizibilă. Și parcă, destul de des în ziua cu meci la Euro 2024, apar coduri galbene, roșii ori portocalii! Am zis portocalii? Eh, chiar că în portocaliu azi s-au colorat străzile din orașul Borussiei și nimic n-anunța modificarea de vreme și evenimentele din preajma semifinalei Țările de Jos - Anglia.

După soare și liniște, cu suporterii celor două combatante inițial fraternizând și cântând la unison "Hey Jude", vremurile s-au schimbat. Fanii s-au războit, în cele mai violente incidente din Germania, seara vine ploaia...

Dacă este Dortmund, atunci vine potopul!

Ploaia e doar un fel de spune, pentru că în urbea din landul North Rhine-Westphalia cu 600.000 de locuitori, în luna rezervată turneului nemțesc, când se adună norii se lasă cu perdele de apă căzute din cer ca un potop biblic.

De data asta, n-au mai fost așa amenințătoare și multe tunetele și fulgerele de deasupra arenei, cum s-a întâmplat la "optimea" Germania - Danemarca și, ceva mai puțin zgomot la ciocnirea asiatică de la Euro, turco-gruzină. Ce contează pentru fanii "Three Lions"? Cântă în ploaie, dezbrăcați la bustul gol și gata de joc, atâta vreme cât curge și berea, iar vremea îi face să se simtă ca acasă. Ploaia e de vară și se oprește, pentru a face loc fotbalului și penultimul turnir de la Euro.

Simons l-a devansat cu 4 minute pe Shearer

Startul e al englezilor, în fața a 80.000 de spectatori, care cântă dinaintea intonării imnurilor. Pe gazon, numai 2 din cei 22 de titulari folosiți în "sferturi" lipsesc: Konsa, respectiv Bergwijn, substituiți cu Guehi (a ispășit suspendarea) și Malen.

Începutul mai consistent al "oaspeților" nu-i sperie pe batavi, care la prima eroare adversă modifică tabela. Rice a pierdut o minge la 30 de metri de poarta lui Pickford, Xavi Simons a simțit mirosul prăzii și a sprintat spre gol, favorizat de dosul întors de Walker. Șutul, a la Stanciu cu Ucraina, i-a spulberat "păianjenul" specialistului de la 11 pași. 1-0, minutul 7. Cea mai rapidă reușită într-o semifinală de Euro de la golul lui Alan Shearer, în Anglia - Germania din 1996 (3).

Dumfries a oprit mingea chiar pe linia porții

Rapid reintră în joc și băieții lui Southgate. Nu se subordonează celor în oranj. Știu că și olandezii au slăbiciuni. Kane dă semnalul, șut din afara careului, respins de Verbuggen, jos lângă bară. Tot căpitanul mai încearcă ținta, trage tare și "peste", numai că intervine factorul Denzel. Dumfries, zăbăucul care i-a demolat pe Ianis și pe Mogoș în grupă, pune contră defazat și-l capsează pe Harry.

Felix Zwayer nu vede contactul și are nevoie de VAR pentru a da penalty-ul. Care se impunea. Starul lui Bayern nu iartă pe arena rivalei din Bundesliga! Al treilea gol la acest turneu, primul din fază fixă, și al treilea joc la rând în care englezii egalează! Și cât pe ce au fost să și răstoarne situația, dacă Dumfries, de data asta omul bun, nu punea stop pe linia porții la mingea de 1-2 a lui Foden. Ceasul arbitrului neamț tace, scapă Oranje! Ritmul crește, ocaziile se înmulțesc, suspansul este "high"!

Iese Depay, accidentat. Și Malen trece vârf!

Impresia de cea mai spectaculoasă repriză de la Euro 2024, la concurență cu oricare văzute în Turcia - Georgia 3-1, e certificată de două bare transversale. Nimerite de Dumfries (în tot și-n toate în repriza întâi), "cap" după un corner.

Apoi de Foden, solistul Albionului fiind autorul unui trasor în vinclu! Era nevoie și de un break. Îl provoacă accidentarea lui Depay. Memphis ridică steagul alb. Schimbare în minutul 35 și stupoare! Koeman îl bagă pe Veerman, mijlocașul umilit de selecționer în partida cu Austria și iertat cu România. Decarul termină turneul cu un singur gol, trece Malen vârf. Weghorst este păstrat pentru actul doi al unei piese care n-ar fi exclus să facă rost asistenței de un supliment de fotbal.

Două echipe mult mai prudente după pauză

Koeman nu mai are răbdare și mută cu uriașul de 1,98m ce se va întoarce la Burnley. Dincolo, apare rocada între Trippier și Shaw, pe flancul stâng bont. Parcă speriate după ce și-au alternat loviturile prin gardă, cele două echipe au jucat mult mai precaut, nu s-au mai descoperit și s-au apărat exact.

Abia aproape de mijlocul reprizei reapar emoțiile. După o fază fixă, Van Dijk s-a aflat aproape să-i plătească lui Pickford polița de la grava accidentare suferită în 2020 într-un Merseyside Derby. Portarul lui Everton e vigilent și respinge balonul în corner. Rămâne 1-1, cum a fost și-acum 5 ani în semifinala Nations League, la Guimaraes, tot cu o lovitură de la 11 metri a englezilor, transformată atunci de Rashford.

„Supersub"-ul Ollie Watkins a dat sentința

Pulsul tribunei sare brusc spre 200 la acțiunea de gol a englezilor din minutul 80. Saka scutură plasa și celebrează "dubla". Nu mai mult de două-trei secunde! Assistul venise de la un Walker aflat în ofsaid. Incontestabil. Trupa lui Southgate pare mai proaspătă și mai insistentă. Iar efortul elevilor săi și inspirația de a-l introduce pe Watkins în locul lui Kane.

Mai întâi Palmer, care-l înlocuise pe Foden, a ratat din mijlocul careului, pentru ca Oliver să-l execute în 90+1 pe Verbruggen, cu largul concurs al lui De Vrij. Ollie marcase unicul său gol în meci oficial la națională cu San Marino, la debutul din martie 2021. Albionul va juca a doua finală consecutivă de Euro în trei ani. Duminică la Berlin, o așteaptă Spania!

GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini din Olanda - Anglia

+37 FOTO

FINAL. Olanda – Anglia 1-2

  • Marcatori: Xavi Simmons '7 / Harry Kane '18 (penalty), Ollie Watkins '90+1
  • Cu golul marcat împotriva „Portocalei Mecanice”, Harry Kane a doborât trei recorduri: a devenit primul jucător din istoria Campionatelor Europene care înscrie 6 goluri în fazele finale ale competiției, cel mai bun marcator al naționalei „Three Lions” la turneele finale, dar și cel mai bun al Angliei la Campionatele Europene, la egalitate cu legendarul Alan Shearer.

Incidente grave înaintea partidei

Înaintea semifinalei de la Dortmund, batavii au fost provocați de mai mulți englezi aflați la un bar din centrul orașului. Aceștia au retaliat, atacându-i pe britanici, iar urmările au fost dezastruoase, terasa fiind complet distrusă.

UPDATE ora 21:00. S-au rupt norii la Dortmund!

Cu o oră înaintea partidei, similar celor întâmplate la partida dintre Germania și Danemarca, suspendată din cauza condițiilor meteo, stadionul din Dortmund a cedat din nou din cauza ploii torențiale. Fanii „Portocalei Mecanice” sunt în superioritate față de cei ai trupei lui Gareth Southgate.

Echipele de start în Olanda – Anglia:

Olanda (4-3-3): Verbruggen - Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake - Schouten, Simons, Reijnders - Malen, Gakpo, Depay
Selecționer: Ronald Koeman (61 de ani)
Rezerve: Bijlow, Flekken, Geertruida, De Ligt, Wijnaldum, Weghorst, Frimpong, Van de Ven, Veerman, Blind, Brobbey, Maatsen, Zirkzee, Bergqijn, Gravenberch

Anglia (3-4-2-1): Pickford - Walker, Stones, Guehi - Saka, Mainoo, Rice, Trippier - Foden, Bellingham - Kane
Selecționer: Gareth Southgate (53 de ani)
Rezerve: Ramsdale, Henderson, Shaw, Alexander-Arnold, Konsa, Dunk, Gallagher, Toney, Gordon, Watkins, Bowen, Eze, Gomez, Palmer, Wharton

Arbitru principal: Felix Zwayer (Germania)
Arbitri asistenți: Stefan Lupp, Marco Achmuller (Germania)
Arbitru VAR: Bastian Dankert (Germania)
Asistent VAR 1: Christian Dingert (Germania)
Asistent VAR 2: Marco Fritz (Germania)
Arbitru de rezervă: Daniel Siebert (Germania)

Stadion: Signal Iduna Park (Dortmund)

Olanda s-a calificat cu emoții în „optimile” EURO 2024. „Portocala mecanică” a terminat pe locul 3 Grupa D, cu 4 puncte,  după ce a bătut Polonia (2-1), a remizat cu Franța (0-0) și a pierdut în fața Austriei (2-3).

Elevii lui Ronald Koeman au arătat mai bine în fazele eliminatorii. Au trecut în „optimi” de România (3-0), iar în „sferturi” au reușit să elimine Turcia (2-1, după ce au revenit de la 0-1).

De cealaltă parte, Anglia a câștigat grupa C cu 5 puncte, după o victorie cu Serbia (1-0) și două egaluri, cu Danemarca (1-1) și Slovenia (0-0).

În „optimi”, englezi au avut nevoie de prelungiri ca să treacă de Slovacia (2-1), după ce au egalat prin foarfeca lui Jude Bellingham la ultima fază a jocului. În „sferturi”, reprezentativa „Celor trei Lei” a eliminat Elveția la loviturile de departajare (5-3, după un 1-1 în 120 de minute).

VIDEO Match Preview. Olanda - Anglia » Semifinală - II - EURO 2024

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (46)
atthur
atthur  •  11 Iulie 2024, 17:42
Postat de grro pe 11 Iulie 2024, 16:34

Ușurel cu pianul pe scări, nealbule! :-))))

Ușurel,neusurel ține-ti dovleacul gol departe de poză,că ești mult prea talamb pentru filmul ăsta...!!!...

grro
grro  •  11 Iulie 2024, 16:34
Postat de atthur pe 11 Iulie 2024, 11:04

Ciocu' mic ție și la a' de te-a făcut și-a uitat să te educe...!!!...

Ușurel cu pianul pe scări, nealbule! :-))))

atthur
atthur  •  11 Iulie 2024, 11:58
Postat de Catalynn_21 pe 11 Iulie 2024, 10:14

Păi bă, Gabriel Benedic Duck, fcsbist bătrân, este UNGUR! El și familia lui locuiesc în Petroșani de generații. Pe unul ca el îl putem băga în Națională, cum au fost și alți etnici maghiari. Asta e și cazul fotbaliștilor enumerați de tine, cu excepția lui Zidane care trebuia să joace pt Algeria, nu pt Franța. Mai mult, crezi ca familia lui Pele a vrut sa plece din Africa și sa emigreze in Brazilia!? Evident nu, cum nici familia lui Coman Florinel nu ținuse morțiș să ajungă la Brăila.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (46)
Comentează