Articol de GSP - Publicat luni, 20 iulie 2015 18:03
Antrenorul celor de la Saint-Etienne, Christophe Galtier, știe că va avea un meci foarte greu cu ASA Tîrgu Mureș, în turul 3 din Europa League.
"Deşi au schimbat antrenorul şi organizarea, ne aşteptăm să întîlnim un adversar foarte competitiv. ASA vicecampioana României şi nu avem dreptul să subestimăm campionatul românesc.
Echipa a cîştigat echivalentul Trofeului Campionilor din Franţa (Supercupa României - n. r.). E în plină competiţie", a spus tehnicianul echipei.
...despre echipa sa: "Să nu uităm că atacul nostru e al 5-lea ca număr de goluri din Franța. Acum e însă descompletat de plecările lui Mevlut Erding și Van Wolfswinkel. Romain Hamouma se reface. Max Gradel e ușor accidentat la umăr și el".
ASA Tîrgu Mureş va juca primul meci pe teren propriu cu Saint Etienne. Meciurile din turul trei preliminar sînt programate la 30 iulie-turul şi la 6 august - returul.