Articol de Răzvan Luţac - Publicat duminica, 14 decembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 14 decembrie 2014 00:21
Aşa au numit oaspeţii demersul fanilor-gazdă, cele două ţări aflîndu-se în conflict: totul depinde de raportul delegatului UEFA, cipriotul Andreas Akkelides.
Site-ul ultraşilor lui Dinamo Kiev, wbc.kiev.ua, a publicat, după meciul cu Steaua, o imagine care a inflamat spiritele în tabăra adversarilor roş-albaştri. În dreptul galeriei românilor era afişat un steag al Rusiei, ţară aflată în conflict cu Ucraina.
De la începutul războiului din zona Donbas, 6 aprilie, au murit aproximativ 5.000 de persoane, iar echipele din cele două ţări nu mai pot juca una împotriva celeilalte în cupele europene sau alte competiţii, precum preliminariile CE. "Gest prostesc", au reacţionat fanii ucraineni şi apropiaţii lui Dinamo Kiev pe internet.
Ţine cont UEFA?
Steaua ar putea fi amendată de UEFA pentru acest demers, deşi ucrainenii susţin că "probabil nu se va întîmpla nimic, trebuie ca acest aspect să fi fost notat de delegatul UEFA, cipriotul Andreas Akkelides". Totuşi, acesta a văzut steagul şi le-a spus oficialilor stelişti să-l dea jos. Acesta a dispărut după startul partidei.
În iulie, în preliminariile Ligii Campionilor, fanii lui Dnepr i-au atacat pe suporterii celor de la FC Copenhaga după ce danezii ar fi afişat un steag al Rusiei.
Atunci, ucrainenii au fost amendaţi cu 50.000 euro şi obligaţi să joace un meci fără spectatori. "Danezii n-au păţit nimic fiindcă nu au fost dovezi că ar fi avut un steag al moscoviţilor", susţin cei de la Dnepr. Acum, drapelul a fost surprins chiar de vizitatori.
Au reclamat la UEFA!
Conflictul ucraineano-rus se duce, la un alt nivel, şi prin reclamaţii făcute la UEFA. Astfel, la începutul lunii decembrie, preşedintele federaţiei ucrainene, Anatoli Konkov, a cerut pedepsirea omologilor de la Moscova fiindcă organizează partide de fotbal în Crimeea.
În plus, ucrainenii au explodat şi după partida Rusia - Moldova 1-1, din preliminariile CE, cînd gazdele au afişat steaguri ale separatiştilor din Doneţk şi Lugansk, precum şi bannere cu fotografiile acestora.
Cum se poziţionează galeriile
De astă-primăvară, galeriile din Europa s-au poziţionat şi de partea Rusiei, şi de partea Ucrainei. Astfel, galeria Stelei Roşii, Delije, a afişat steagul Republicii Separatiste Doneţk la meciuri încă din mai. La fel, la meciurile "naţionalei" Serbiei.
Vecinii sînt recunoscuţi ca susţinători ai preşedintelui Putin, pe care l-au primit cu aplauze la un meci de juniori Steaua Roşie - Zenit, 2011. Ucraina e susţinută de galeriile din Republica Moldova, precum Zimbru, ori Bosnia-Herţegovina.