Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 01 iunie 2023 14:04 / Actualizat joi, 01 iunie 2023 14:04
Jose Luis Mendilibar, bascul chemat de urgență să salveze Sevilla într-o situație critică, a găsit tratamentul-șoc și a dăruit echipei andaluze a 7-a cupă în Europa League (după 1-1, 4-1 la penaltyuri în finala cu AS Roma), devenind cel mai în vârstă tehnician care cucerește acest trofeu, la 62 de ani și 78 de zile. Nu mai antrenase pe continent din 2005, când l-a eliminat CFR Cluj!
Într-un sezon rău, critic la un moment dat, când era în zona retrogradării, Sevilla reușește ceea ce nimeni nu mai aștepta. Miracolul. Un trofeu, Europa League, cucerit a 7-a oară de andaluzi, și calificarea în Champions! Și locul 11 în campionat, cu o etapă înainte de sfârșitul LaLiga.
Mendilibar, doar de două luni la Sevilla
După doi antrenori importanți, Julen Lopetegui (demis pe 5 octombrie; a stat trei ani și patru luni pe banca roș-albilor) și Jorge Sampaoli (dat afară pe 21 martie), directorul sportiv Monchi l-a adus pe Jose Luis Mendilibar, care pregătise doar echipe mici până acum.
El a realizat imposibilul: resuscitarea Sevillei și succesul continental, uluitor într-un timp atât de scurt.
Bascul a debutat cu o victorie, 2-0 la Cadiz, pe 1 aprilie, a avut o primă lună excelentă, cu cinci succese și două egaluri, iar în mai a păstrat formația pe linia de plutire, în ciuda celor două înfrângeri din campionat, 0-2 cu Girona și 1-2 cu Real Madrid. Încheind primăvara sus de tot, „regele" EL.
Mendilibar, învins de CFR în Intertoto la penaltyuri
În Europa, mai avusese o singură experiență ca tehnician, în vara lui 2005, o dublă manșă cu CFR Cluj în turul secund al Cupei Intertoto. Era la începutul mandatului la Athletic Bilbao (a rezistat doar patru luni), a pierdut 0-1 la Cluj, acasă a egalat scorul general, 1-0, dar a cedat la penaltyuri, 3-5.
A revenit acum, după 18 ani, în competițiile continentale. Și ce dueluri a avut în Europa League:
- 2-2 (d) și 3-0 (a) cu Manchester United, în „sferturi".
- 1-1 (d) și 2-1 după prelungiri (a) cu Juventus, în semifinale.
- 1-1, 4-1 la penaltyuri cu AS Roma, în finală.
„Mendilibar, măreția simplității". Primul său trofeu
La 62 de ani și 78 de zile, Mendilibar a devenit cel mai în vârstă antrenor care câștigă Europa League, depășind recordul lui Maurizio Sarri, care avea 60 de ani și 139 de zile în 2019, când a învins cu Chelsea.
„Măreția simplității", a titrat cotidianul ABC, felicitându-l pe tehnician, care a cucerit un trofeu continental după numai șapte partide în Europa, primele două în Intertoto! Și a fost primul lui trofeu în toate competițiile. Mai încheiase pe locul 1 doar o dată în carieră, cu Valladolid, în 2007, în Segunda!
Nu mai are contract: „Ar fi o nebunie să nu continuăm împreună"
„Încă nu-mi vine să cred că sunt campion", a zâmbit stingher Mendilibar la conferință, adăugând amuzat: „Totuși, am primit trofeul, ne-au dat medaliile, se pare că am câștigat, corect? Probabil că voi începe în vacanță să mă gândesc ce am realizat".
Bascul e într-o situație stranie. Victorios, dar fără contract. A fost adus ca interimar, până la sfârșitul sezonului, pe 30 iunie se încheie acordul cu Sevilla. „Vedem ce se va întâmpla. Întâi să savurăm momentul, să sărbătorim cu toți fanii Sevillei, să jucăm și ultimul meci, cu Real Sociedad, apoi îmi imaginez că vom discuta", a declarat el, potrivit Marca.
Sigur că i-ar plăcea să rămână pe „Ramon Sanchez Pizjuan". „Mă simt bine aici, am spus-o mereu. Băieții au fost minunați, au făcut repede tot ce le-am cerut. Am format o legătură foarte bună. Ar fi o nebunie să nu putem continua împreună". Ultimele cuvinte, special pentru directorul sportiv Monchi. Așteaptă să i se ofere prelungirea contractului.
Cele 7 finale de Europa League ale Sevillei
Cele 7 finale de Europa League ale Sevillei | |
2005-2006 | 4-0 cu Middlesbrough |
2006-2007 | 2-2, 3-1 pen. cu Espanyol |
2013-2014 | 0-0, 4-2 pen. cu Benfica |
2014-2015 | 3-2 cu Dnipro |
2015-2016 | 3-1 cu Liverpool |
2019-2020 | 3-2 cu Inter Milano |
2022-2023 | 1-1, 4-1 pen. cu Roma |
16meciuri are Jose Luis Mendilibar ca antrenor al Sevillei: 9 victorii, 5 egaluri, două înfrângeri
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Metoda Gigi Becali: Manchester United îl plătește pe căpitanul Harry Maguire ca să plece singur ACUM