INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ADVERSARELE LUI DINAMO

Jucătorii lui Sturm Graz: „Ne-am îndeplinit deja obiectivul. Vom juca de plăcere“

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 august 2009 00:00

Presa austriacă nu le dă mari şanse de calificare adversarilor lui Dinamo, Sturm Graz:“Ne îndepărtăm de Europa şi mergem în sud-est. Sturm Graz va avea mult de transpirat la Bucureşti, Atena şi Istanbul“, scrie Der Kurier.

„Chiar dacă nu va da piept cu nicio echipă dintr-un campionat puternic, Sturm Graz pleacă din postura de outsider“, consideră cei de la Der Standard.

Va fi dificil, însă locul doi este accesibil, dacă jucăm ca în Ucraina" - spune managerul Christian Schmölzer.

"Întâlnim trei echipe cu renume în Europa, deci avem o grupă foarte, foarte grea, dar interesantă. Noi ne-am atins deja obiectivul prin calificarea în grupe“, a declarat antrenorul Franco Foda.

"Mi-aş fi dorit adversari mai titraţi din prima urnă valorică, preferabil din Anglia sau Germania. Avem de înfruntat trei echipe puternice. Va fi un bonus pentru noi, fiindcă ne-am îndeplinit deja obiectivul în Europa.

Cred că toate cele trei echipe se bucură că au picat cu noi, însă asta nu este o problemă. Plecăm cu ultima şansă în grupă şi vom juca cu bucurie şi din plăcere"- spune atacantul Daniel Beichler.

"Mai avem trei săptămâni până la prima partidă şi până atunci ne concentrăm pe campionat. Va fi foarte greu, însă credem în şansele noastre" – Mario Haas. 

"Despre o tragere la sorţi favorabilă nu poate fi vorba. Jucăm cu trei echipe de top, însă cred că putem să ciupim câteva puncte şi atunci vom fi mulţumiţi"- consideră portarul Cristian Gratzei.

"Ne vom juca şansa până la capăt. Dacă vom avea puţin noroc atunci putem spera la o clasare în primele două locuri. Nu va fi uşor, însă nu avem nimic de pierdut"- crede căpitanul Andreas Holzl.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Constanța, raiul ruinelor! Polivalenta de pe litoral e șantierul groazei, iar prețul crește amețitor! + Pădurea din groapa „Farul” și alte trei baze sportive în stare jalnică
Special
Constanța, raiul ruinelor! Polivalenta de pe litoral e șantierul groazei, iar prețul crește amețitor! + Pădurea din groapa „Farul” și alte trei baze sportive în stare jalnică

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (2)
 •  29 August 2009, 15:10

tocmai asta e marele avantaj al lui Sturm Graz ca nu au nimic de pierdut. va pune probleme! si cred ca se va bate pt locu 3 cu a 3 echipa valorica din aceasta urna

 •  29 August 2009, 13:14

vand LENTILE DE CONTACT(incepand cu 80 ron) gama f. variata.....id mall_eyes

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close