Articol de GSP - Publicat joi, 22 februarie 2018 19:04
Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale, este prezent pe Olimpico pentru a urmări duelul dintre Lazio și FCSB. În opinia lui "Guriță", FCSB are șanse importante să se califice mai departe.
" FCSB are șansa să facă din nou o performanță extraordinară în fotbalul european, iar șansele sunt destul de mari.
Eu cred că Dică a făcut o treabă extraordinară până acum. E important ca el să nu mai repete greșelile pe care le-a făcut în tur, când Lazio și-a creat acele ocazii. Sunt sigur că a făcut asta și a pregătit bine acest meci. Jucătorii vor fi motivați și au toate ingredientele pentru a se califica mai departe. Eu sper să fie 1-1", a mărturisit Contra.
Selecționerul României a vorbit și despre subiectul Ștefan Radu, lăsând de înțeles că a încetat orice tratative de a-l îndupleca pe fundașul de 31 de ani să se întoarcă la prima reprezentativă.
"M-a surprins absența lui Ștefan Radu. Probabil că Inzaghi îl preferă pe Ștefan Radu mai mult în campionat decât în cupele europene. E un jucător important în sistemul celor de la Lazio, dar italienii au foarte mulți jucători extraordinari. Absența lui nu se va vedea prea mult.
Am discutat cu el când am fost ultima oară în Italia. Voi încerca să mă întâlnesc după meci cu Ștefan Radu, dar doar pentru a sta împreună și a depăna amintiri", a declarat Cosmin Contra, la TV Telekom Sport.
Lazio - FCSB se joacă în această seară, de la ora 20:00. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV Telekom Sport și Pro TV.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”