INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STADION

Mircea Sandu: "Vom pune scaune multicolore pe noul Stadion Naţional, pentru a da senzaţia că este plin"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 martie 2009 00:00

Noul stadion Naţional, care urmează să găzduiască finala UEFA Europa League în 2012, va fi construit în proporţie de 60% la finalul acestui an, a declarat miercuri şeful de şantier, Eugen Tudose, în urma unei vizite a mai multor jurnalişti însoţiţi de preşedintele FRF, Mircea Sandu.

"Acum lucrăm la subsolul 3 al Tribunei I, unde vor fi amenajate parcările subterane, şi la fundaţia Peluzei Nord. Până la finalul acestui an, stadionul va fi construit în proporţie de 60 la sută", a spus Tudose, care a ţinut să menţioneze că în momentul vizitei presei nu se lucra din cauza unei pene de curent care a afectat tot cartierul.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că se gândeşte la montarea unor scaune multicolore pe noul stadion, după modelul celor din Portugalia: "Voi discuta să vedem dacă putem pune scaune multicolore, precum sunt pe stadioanele din Portugalia, pentru că dau senzaţia că stadionul este plin tot timpul. În 2011 vom aduce o echipă mare pentru a inaugura stadionul, iar în 2012 vom găzdui finala. Bineînţeles că între timp echipa naţională va juca aici".

Sandu crede că în oraşele mari din România nu trebuiesc construite stadioane mai mari de 20.000 de locuri, întrucât interesul spectatorilor este încă scăzut. Preşedintele FRF a mai menţionat că oficialităţile din Bacău şi cele din Târgu-Mureş s-au arătat interesate de construcţia unor arene noi.

Lucrările la noul stadion Naţional au început în toamna lui 2007, când, după meciul cu Albania din preliminarii, a fost demontată simbolic o gradenă. Constructorii estimează că vor finaliza lucrarea în luna august a anului 2010. Noua arenă va găzdui, în 2012, finala UEFA Europa League, fosta Cupă UEFA.

Sursă: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (20)
 •  04 Martie 2009, 18:34

Din pacate datorita mentalitatii de rahat a suporterilor bucuresteni, stadionul va fi la meciuri pe jumate gol. In plus, sunt si mai convins ca nea Sandu o sa bage niste preturi sa ne dam cu capu de pereti, ca tre sa-si scoata primaria si frf pierderile.

 •  04 Martie 2009, 18:31

Da ma Sandu parca vad ca numai apuci sa faci nici o finala, poate vine sfarsitul in 2012 si ramai cu visu neimplinit =))

 •  04 Martie 2009, 18:17

dinamo acest cuib de militieni adusi de tovarsul stalin trebuie sa dispara nu sa profite de generozitatea unei capitale capitaliste.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează