Articol de GSP - Publicat sambata, 19 martie 2022 17:31 / Actualizat sambata, 19 martie 2022 17:32
Ucraineanul Andriy Yarmolenko (32 de ani) a marcat golul calificării celor de la West Ham în „sferturile” Europa League, în minutul 112 al partidei cu Sevilla, scor 2-0 (0-1 în tur). Televiziunea rusă care a transmis partida a înlocuit mai multe secvențe din meci.
Andriy Yarmolenko a fost afectat serios de invazia declanșată de Vladimir Putin în Ucraina. A cerut o pauză de câteva zile, dar când a revenit a făcut-o în mare stil. A înscris în victoria 2-1 cu Aston Villa, a apoi i-a calificat pe „ciocănari” în sferturile de finală din Europa League.
Rușii au cenzurat imaginile din Europa League
Yarmolenko a fost introdus în minutul 88, în locul lui Benrahma. În momentul introducerii lui, producătorii transmisiei TV au filmat mai multe steaguri ale Ucrainei și mesaje de pace din tribune.
„Match TV”, televiziunea care transmite Europa League în Rusia, a înlocuit imaginile. În locul fanilor care susțineau Ucraina au apărut imagini cu un fan care savurează un hotdog.
După golul decisiv marcat de Yarmolenko în minutul 112, steagurile Ucrainei au fost aduse din nou în prim-plan.
„Match TV” a schimbat din nou cadrele, alegând o secțiune a arenei în care nu se zăreau culorile galben-albastre.