Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 decembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 11 decembrie 2013 14:56
Calificarea cehilor de la Viktoria Plzen în "şaisprezecimile" Europa League a compromis şansele României de a reveni din sezonul 2015/2016 cu două echipe în Liga Campionilor.
România se lupta cu Cehia pentru locul 15, ultimul care asigură două echipe în preliminariile Ligii Campionilor. Bătălia pare însă pierdută, după ce Viktoria Plzen a învins-o ieri pe ŢSKA Moscova, scor 2-1, calificîndu-se în primăvara Europa League.
Succesul de ieri al Viktoriei a propulsat Cehia peste România în clasamentul coeficienţilor din ultimii 5 ani, aceştia avînd un avans de 0,343. Chiar dacă Steaua şi Pandurii ar cîştiga partidele din ultima etapă cu Chelsea şi Pacos, Liga 1 ar reveni pe locul 15 cu un plus de numai 0,657 faţă de cehi.
Rivala noastră mai poate conta însă şi pe o victorie a lui Slovan Liberec, care evoluează mîine în deplasare cu Estoril. În plus, şi aceştia au şanse mari să se califice în primăvara Europa League! În acest caz, România ar avea nevoie ca Plzen şi Liberec să piardă ambele partide din faza eliminatorie.
În ce tur vor intra echipele româneşti
2014/2015
Locul 1 - turul II preliminar Champions League
Cîştigătoarea Cupei - turul III preliminar Europa League
Locul 2 - turul II preliminar Europa League
Locul 3 - turul II preliminar Europa League
2015/2016 (dacă terminăm pe locul 16)
Locul 1 - turul III preliminar Champions League
Cîştigătoarea Cupei - play-off Europa League*
Locul 2 - turul II preliminar Europa League
Locul 3 - turul II preliminar Europa League
*dacă deţinătoarea Europa League se califică în Champions League, altfel cîştigătoarea Cupei intră în turul III
2015/2016 (dacă terminăm pe locul 15)
Locul 1 - turul III preliminar Champions League (ruta campioanelor)
Locul 2 - turul III preliminar Champions League (ruta non-campioanelor)
Cîştigătoarea Cupei - play-off Europa League
Locul 3 - turul III preliminar Europa League
Locul 4 - turul II preliminar Europa League
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!