Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 08 iulie 2024 23:27 / Actualizat luni, 08 iulie 2024 23:27
Louis Munteanu (22 de ani) a revenit la Fiorentina după ce a fost împrumutat la Farul Constanța în sezonul trecut. FCSB și Rapid au fost câteva dintre echipele care s-au bătut pentru semnătura atacantului, însă pretențiile sale financiare au fost considerate extrem de ridicate de Gigi Becali (66 de ani), patronul campioanei României.
Conducătorul a intrat în direct și a explicat motivul pentru care transferul nu s-a mai realizat. Vârful Fiorentinei solicita un salariu uriaș. „500-600.000 de euro mi-a cerut”, a explicat Gigi Becali.
Gigi Becali, despre motivul pentru care Louis Munteanu nu a mai ajuns la FCSB: „Nu putem să-i dăm atât pe an unui copil”
„Pentru Louis Munteanu am insistat foarte mult. I-am făcut ofertă, mai mințeam ca să-l păcălesc pe Dan Șucu. Fiorentina i-a făcut ofertă, dar știți câți bani voia? 500-600.000 de euro pe an. Încă nu putem să-i dăm atât unui copil. O să facem asta dacă ne calificăm în grupele Ligii Campionilor.
Am făcut un calcul, încasăm din calificare și bilete cam 50 de milioane de euro. După aia putem să vorbim. Risc și dau 2-3 milioane de euro, fac contract 1 an+3. Eu cred în echipa asta, dar nu-i știu încă valoarea.
E posibil să fim foarte buni. Dacă vorbim de titulari, atunci avem o echipă foarte valoroasă.”, a declarat Gigi Becali, la „Digi Sport Special”.
Presa din Italia scria zilele trecute faptul că Louis Munteanu are șanse foarte mici să rămână în lotul violeților și în sezonul următor. Aceștia precizau că Fiorentina vrea să obțină 2 milioane de euro în schimbul lui, cu 500.000 mai mult decât a oferit Gigi Becali. Patronul de la FCSB făcuse o ofertă în valoare de 1,5 milioane, dar nu a avut succes.
Am dat pe Nedelcu 2 milioane de euro și l-am dat gratis. Nu putem să ne batem joc de bani. Pe Radaslavescu am dat 850.000 de euro și i l-am dat lui Gică (n.r. - Hagi). Dacă îl vinde îmi dă jumătate din sumă. I l-am dat gratis
- Gigi Becali, patronul FCSB-ului
VIDEO. Ce părere are Elias Charalambous despre faptul că Piovaccari joacă la Virtus: „Eu nu aș face asa ceva”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat