Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 august 2019 01:34
CELTIC - CFR 3-4 // Adrian Porumboiu, cândva un mare rival al lui CFR Cluj, mai ales în perioada în care o finanța pe FC Vaslui, și-a scos pălăria în fața ardelenilor, care au obținut o victorie uluitoare aseară, în deplasare cu Celtic, câștigată cu 4-3, într-un meci din turul III al preliminariilor Champions League.
- CFR Cluj va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu Slavia Praga
- Partida tur din play-off se joacă pe 20 august, în Gruia, returul fiind pe 27 august, la Praga
„E o calificare istorică, mai ales în fața unei echipe precum Celtic. Am fost un aprig contestatar al celor de acolo, dar de un și jumătate aprecierile mele sunt laudative. Au cel mai bun antrenor posibil și imposibil din România. Jos pălăria! Trebuie să apreciez ceea ce e de apreciat.
Spun de mult timp, Țucudean e cel mai bun atacant. CFR are o echipă bună, cu experiență, o trupă solidă care joacă exact ceea ce le recomandă antrenorul. Dan Petrescu știe să califice, nu să joace ofensiv. Indiferent ce s-ar spune, nimeni din România nu se poate compara cu CFR. Va fi greu de învins, trebuie să fim obiectivi.
Bravo celor care conduc, nu mai au nevoie de prostii. Acum câștigă curat, sunt niște victorii pe care nu le poate pune nimeni la îndoială. Nu mai sunt sprijiniți să ia campionate, succesele lor de acum sunt total meritate”, a declarat Adrian Porumboiu, în emisiunea GSP Live.
„Să știți că CFR va trece și de Slavia, cred că vor intra în grupele Champions League. Clujenii au șanse reale de a trece de Slavia Praga pentru că au o echipă cu omogenitate, joacă precum o echipă mare”
- Adrian Porumboiu, fost finanțator la FC Vaslui
Vezi și: VIDEO Nume grele din fotbalul românesc, la picioarele CFR-ului: „E o lecție pentru toată lumea! Jos pălăria!”
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro