Articol de Vlad Roșu - Publicat marti, 14 februarie 2023 09:46 / Actualizat marti, 14 februarie 2023 11:10
Stefano Pioli (57 de ani), antrenorul campioanei Italiei, AC Milan, pregătește două surprize pentru meciul cu Tottenham Hotspur, din faza „optimilor” de finală din UEFA Champions League.
Tehnicianul „diavolului milanez” va păstra sistemul cu 3 fundași, folosit la meciul cu Torino, scor 1-0, din runda cu numărul 22 în Serie A. Din punct de vedere al primului „11”, Davide Calabria (26 de ani) va fi înlocuit de Alexis Saelemaekers (23 de ani), în timp ce Malick Thiaw (21 de ani) îi va lua locul lui Simon Kjaer (33 de ani), asta deși cei doi din urmă au jucat în meciul cu FC Torino, scriu italienii de la tuttomercatoweb.
Ciprian Tătărușanu, titular în AC Milan - Tottenham, din Liga Campionilor
Ciprian Tătărușanu (37 de ani) va fi în continuare portarul titular al lui AC Milan, în locul accidentatului Mike Maignan. Theo Hernandez și Alexis Saelemaekers vor fi mijlocașii de bandă ai italienilor, Rade Krunic și Sandro Tonali vor evolua pe poziția de mijlocaș central, iar Brahim Diaz și Rafael Leao îl vor sprijini în atac pe Olivier Giroud, vârful francez al trupei de pe San Siro.
Cum ar putea arăta AC Milan în meciul cu Tottenham, potrivit presei italiene (3-4-2-1): Tătărușanu - Kalulu, Thiaw, Tomori - Saelemaekers, Krunic, Tonali, T. Hernandez - Diaz, Leao - Giroud.
Cum a arătat AC Milan la meciul cu FC Torino, din Serie A (3-4-2-1): Tătărușanu - Kalulu, Kjaer, Thiaw - Saelemaekers, Krunic, Tonali, T. Hernandez - Diaz, Leao - Giroud.
VIDEO. Rezumat: AC Milan - Torino 1-0
Citește și:
El va fi succesorul lui Jurgen Klopp la Liverpool? Varianta-surpriză lansată de presa din Italia