Articol de GSP - Publicat sambata, 15 august 2020 00:13 / Actualizat sambata, 15 august 2020 00:45
BARCELONA - BAYERN MUNCHEN 2-8. Umilința istorică suferită de Barcelona în fața lui Bayern Munchen a fost analizată și de oamenii din fotbalul românesc. Tehnicianul Edi Iordănescu (42 de ani) a dat tonul.
Într-o postare publicată pe contul său de Facebook, Iordănescu jr. și-a scos pălăria în fața lui Bayern, acesta remarcând apetitul ofensiv de nestăvilit al bavarezilor.
„Am văzut multe în fotbal, dar așa ceva nu văzusem până acum și nici nu credeam că o să văd!! Pe lângă proporțiile scorului, nu am mai văzut o echipă în sferturile UCL care să facă un pressing total, din min 1 până în minutul 94, și care să atace continuu, fără să conserve deloc rezultatul, indiferent de evoluția lui!!
Dacă puteau marca 15, atâtea marcau!! Mereu am simpatizat Barca, mărturisesc că nu sunt fan, dar imposibil de ințeles prestația lor, lipsa de reacție și orgoliu!”, a scris fostul antrenor al lui Gaz Metan.
FOTO. Cele mai tari imagini din Barcelona - Bayern 2-8:
- foto: Guliver/Getty Images
Citește și alte știri despre meciul Barcelona - Bayern 2-8:
VIDEO + FOTO Barcelona, UMILITĂ de Bayern Munchen în Champions League! Nemții merg în semifinale
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul