Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021 23:23 / Actualizat joi, 30 septembrie 2021 09:03
Federico Chiesa (23 de ani) a deschis scorul în meciul dintre Juventus și Chelsea la doar 10 secunde de la startul reprizei secunde.
Tabela în meciul dintre Juventus și Chelsea, scor 0-0 la pauză, a fost deblocată imediat după startul părții secunde. Federico Chiesa a introdus balonul în plasa porții apărate de Edouard Mendy în minutul 45:10, la capătul unei acțiuni superbe.
O pasă lungă din defensivă a fost deviată către Federico Bernardeschi, cu capul, de Adrien Rabiot. Bernardeschi a pasat elegant printre fundașii londonezilor pentru Chiesa, care venea lansat.
Gol istoric înscris de Federico Chiesa în Liga Campionilor
Chiesa a introdus balonul în poartă exact la 10 secunde de la reluarea jocului. A fost cel mai rapid gol marcat în a doua repriză în Liga Campionilor de când Opta contorizează astfel de date, adică sezonul 2003/2004.
Cu reușita din această seară, Chiesa a ajuns la 5 goluri în ultimele sale 5 meciuri din Liga Campionilor.
Din octombrie 2020, când a ajuns la Juventus, Federico Chiesa a înscris 16 goluri în 49 de meciuri.
Juventus și campioana Europei fac parte din grupa H, alături de Zenit și Malmo. În prima etapă, Juventus a învins-o pe Malmo cu 3-0, iar Chelsea a câștigat la limită cu Zenit, 1-0.
Mai multe știri din Liga Campionilor:
Ronaldo a atins o bornă istorică în această seară » Imagini spectaculoase cu Cristiano