Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 08 decembrie 2015 00:00
Managerul Van Gaal are însă o mare problemă. ”Diavolii” nu prea înscriu: 5 goluri în ultimele 6 apariții în Premier și 5 în cele 5 partide disputate pînă acum în grupă.
Manchester United se află în fața unui meci de a fi sau a nu fi în "optimile" Ligii la primăvară. Iar un lucru e clar. Orice alt rezultat decît victoria în fața "lupilor" din Wolfsburg o face dependentă de deznodămîntul celeilalte partide a serii, Eindhoven - ȚSKA Moscova.
Managerul Louis van Gaal nu-i deloc încîntat: "Vom încerca să cîștigăm, desigur. Cînd ești acolo încerci să dai totul. Dar trebuie să fim realiști". Tehnicianul olandez știe ce spune. În ultimul timp, jucătorii săi înscriu puțin în Premier: 5 goluri în ultimele 6 etape, în care United a remizat de 4 ori (trei de 0-0 și un 1-1)!
Van Gaal mizează mai degrabă pe o relaxare a nemților: "Știu că nu vor ataca foarte mult, fiindcă le ajunge și-o remiză ca să acceadă în « optimi». Iar noi, în Ligă, ne-am creat mai multe ocazii decît în Premier". Adevărat, dar de gol, United s-a lipit la fel de greu: doar 5 în 5 meciuri! Și vorbim despre adversari la îndemînă.
Fără Rooney la Wolfsburg
Van Gaal a trebuit să lase ieri acasă cinci jucători de top. Dacă Morgan Schneiderlin s-a accidentat în week-end, la 0-0 cu West Ham, căpitanul Wayne Rooney are probleme mai vechi la gleznă. Pe lista indisponibililor mai sînt Phil Jones, Marcos Rojo și Ander Herrera.
Și totuși, Guardiola?
Pep Guardiola ar fi din nou o variantă la United. Deși cotidianul The Independent susține că șefii sînt mulțumiți cu Van Gaal și vor să-i prelungească șederea dincolo de 2017, cînd îi expiră contractul, The Sun a aflat altceva.
Guardiola nu prelungește în vară cu Bayern și "e dispus să-și ia un nou an sabatic, exact ca în 2012, cînd a plecat de la Barcelona, pentru ca apoi să-i succeadă olandezului pe bancă".
"Dacă Van Gaal crede că țintim o remiză va avea o surpriză. Chiar dacă un egal ne e de ajuns să trecem în «optimi» vom juca la victorie"
Dieter Hecking, antrenor Wolfsburg