Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 18 septembrie 2019 11:17
Nicolae Stanciu a primit cea mai mare notă, 7, în Gazzetta dello Sport pentru prestația avută în meciul Inter - Slavia Praga, scor 1-1. „Poziţia lui a creat deranj mare la Inter. A etalat calităţi tehnice peste medie, însă uneori s-a complicat”, l-au lăudat italienii.
Mijlocașul român le-a amintit după şapte ani italienilor cum a speriat Interul cu Vasluiul şi marţi seară a recidivat. Chiar dacă n-a mai marcat pe San Siro şi iarăşi a scăpat victoria în prelungiri, Slavia remizând nemeritat (1-1), Stanciu a strâns din nou laude, părând complet altul faţă de naţională.
Gazzetta dello Sport i-a acordat nota 7, cea mai mare a partidei, pe care au mai primit-o colegii Zelený şi Olayinka şi interistul Sensi.
„I-a lipsit doar luciditatea”
„Stanciu a fost arma tactică decisivă a cehilor. Poziţia lui a creat deranj mare la Inter. A etalat calităţi tehnice peste medie, însă uneori s-a complicat în acţiuni”, a comentat cotidianul roz prestaţia solidă de 90 de minute a "tricolorului”.
Corriere dello Sport a fost ceva mai exigentă cu starul Slaviei şi i-a dat numai 6: „A pornit în meci de parcă ar fi vrut să rupă lumea în două şi a executat bine o lovitură libeă. Apoi, Sensi i-a luat măsura şi a început să-i limiteze acţiunile debordante. Şi după pauză, el s-a insinuat insistent între liniile nerazzurre, însă i-a lipsit luciditatea la finalizare, când a trebuit să ducă friptura acasă. A încercat însă lovitura de graţie”.
6 şuturia trimis Stanciu la poarta lui Handanovici (două cadrate), a reuşit trei driblinguri, a dat 42 de pase, dinte care 27 bune, şi a fost faultat o dată în meciul cu Inter
9este nota primită de Stanciu în ziarul Blesk din Cehia, care le-a dat şi trei de 10 jucătorilor Slaviei, Zelený, Olayinka şi Hovorka
„Eu sunt asinul principal, vina îmi aparţine în totalitate. Sunt foarte dezamăgit, pentru că nu acesta e jocul pe care l-am pregătit. N-am arătat nimic şi mă aştept ca şi jucătorii să fie furioşi. Nu am o baghetă magică”
- Antonio Conte, antrenor Inter
„Sunt mândru de echipa, meritam să câştigăm. Am avut mai multe ocazii să închidem meciul, dar am greşit pe final. Am făcut exact ceea ce ne-am propus să jucăm cu Inter, reuşind o a doua repriză foarte bună”
- Jindřich Trpišovský, antrenor Slavia
Citește și
Borussia Dortmund - Barcelona 0-0 // Greșeală GRAVĂ comisă de brigada condusă de Ovidiu Hațegan