Articol de GSP - Publicat joi, 10 decembrie 2009 00:00
În timpul partidei de aseară cu Unirea Urziceni, portarul lui VfB Stuttgart, Jens Lehmann, a surprins printr-un gest inedit: a sărit peste panoul publicitar din spatele porţii şi s-a aplecat, în tot acest timp privind spre teren.
Motivul a fost o nevoie fiziologică de neoprit, pe care Lehmann a fost obligat să o respecte :) În timpul cît Lehmann s-a uşurat, meciul a continuat, cei de la Urziceni fiind chiar în atac în momentul în care portarul german a revenit în poartă. Norocul lui Lehmann a fost că fotbaliştii români nu au încercat un şut de la distanţă.
Managerul lui VfB, Horst Heldt, a declarat pentru Bild: "Mi-a amintit foarte mult de Turul Franţei. Cîteodată nu ai altă opţiune decît să te retragi. A făcut-o cu multă abilitate".
Întrebat după meci de ce s-a ascuns după panoul publicitar, Lehmann doar a zîmbit...