Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 14 decembrie 2023 19:42 / Actualizat joi, 14 decembrie 2023 21:40
Kylian Mbappe nu a încercat să ascundă starea de nervozitate după Dortmund - PSG 1-1. Atacantul voia o victorie și locul 1 în grupă, antrenorul Luis Enrique și colegii săi au protejat egalul, echipa rămânând pe 2, expusă unei confruntări-șoc în „optimi”. Cum contractul i se încheie la Paris la finele sezonului, căpitanul Franței ar putea ajunge la un acord cu Real Madrid încă din ianuarie.
Kylian Mbappe, care va împlini 25 de ani pe 20 decembrie, arată tot mai mult că nu se mai simte bine la PSG. Reacția căpitanului Franței după meciul de la Dortmund, 1-1, ce a permis campioanei Ligue 1 să se califice în optimile de finală ale Champions, e ultima dovadă a stării sale de spirit.
Kylian Mbappe, enervat de posibilitatea unui duel cu Manchester City, Real sau Bayern în „optimi"
Cum s-a încheiat partida, atacantul a părut foarte nervos, aproape ignorându-l pe antrenorul Luis Enrique și certându-se cu unii coechipieri.
TNT Sports l-a urmărit pe Mbappe în cele două minute și jumătate ce au urmat partidei.
Kylian era iritat de jocul parizienilor din final, de faptul că au renunțat să mai caute golul victoriei, care i-ar fi propulsat pe locul 1 și le-ar fi oferit o cale mai bună în „optimi", și au protejat egalul ce însemna asigurarea poziției secunde și o posibilă confruntare-șoc cu Manchester City, Bayern, Real sau Atletico Madrid în faza următoare a competiției.
Kylian Mbappe i-a zâmbit doar antrenorului Borussiei după meci
După joc, numai un singur om l-a făcut să zâmbească puțin. Edin Terzic, tehnicianul Borussiei, a venit la el, l-a îmbrățișat, i-a vorbit și i-a schimbat dispoziția zece secunde. Apoi, s-a oprit lângă colegi și a răbufnit când căpitanul Marquinhos s-a apropiat. S-a văzut că e supărat, reproșându-i retragerea pe un ton vehement.
S-a întors și a vrut să plece la vestiare. Trecuse de Luis Enrique fără să-l privească. Antrenorul a făcut câțiva pași după atacant și cei doi au bătut palma, dar Kylian nu s-a uitat spre el. A arătat răceală și față de directorul sportiv Luis Campos.
Nordi Mukiele, apărătorul lui PSG doar rezervă miercuri seară, i-a șoptit ceva la ureche. Mbappe s-a strâmbat și a vrut să-și continue drumul spre cabine. Atunci i-a văzut Kylian pe colegi salutând fanii parizieni din peluză și i-a însoțit. A aplaudat, însă a rămas dezamăgit de sfârșitul partidei.
Kylian Mbappe ar putea semna cu Real Madrid în ianuarie
Situația lui a rămas neschimbată pentru Mbappe la Paris. Nu a prelungit contractul, care expiră pe 30 iunie. Și, teoretic, își poate decide viitorul încă de la 1 ianuarie. Să ajungă la o înțelegere cu Real Madrid pentru vara lui 2024, când va fi jucător liber.
¡La molestia de Mbappé! 😠
— TNT Sports México (@tntsportsmex) December 13, 2023
Parece que a Kylian no le gustó la actuación del PSG, que por poco los deja fuera de la #BenditaChampions. 🫣#TNTSportsMex pic.twitter.com/abCubWSbx7
PSG încă speră să-l păstreze, vrea să-l convingă să rămână pe „Parc des Princes" pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, așa cum visează starul francez.
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat