INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CITY - REAL 4-3

Guardiola i-a cerut scuze lui Istvan Kovacs! + Doi foști mari arbitri s-au înclinat în fața românului: „Dovadă de arbitraj extraordinar”

Guardiola i-a cerut scuze lui Istvan Kovacs (foto: Imago)
Guardiola i-a cerut scuze lui Istvan Kovacs (foto: Imago)

Articol de - Publicat miercuri, 27 aprilie 2022 09:20 / Actualizat miercuri, 27 aprilie 2022 09:35

Deciziile luate de „centralul” din Carei, Istvan Kovacs, la Manchester City - Real Madrid 4-3 au fost analizate de englezul Mark Clattenburg și de spaniolul Eduardo Iturralde González. 

  • Ambii l-au lăudat pe Kovacs: pentru avantajul lăsat la golul lui Bernardo Silva, de 4-2, și penalty-ul dictat în favoarea Madridului, la hențul lui Laporte. Lovitură de pedeapsă transformată cu „scăriță” de Benzema, pentru 4-3.

Istvan Kovacs nu va uita mult timp acest meci, de pe „Etihad”. Prima lui semifinală de Champions League, un Manchester City - Real Madrid de vis, la intensitate maximă, cu ambele echipe dezlănțuite în atac. Și el fiind la același nivel cu cei mai buni jucători și antrenori ai planetei. Mereu aproape de fază. Sigur, curajos, inteligent, inspirat. 

Benzema, de neoprit! E noul golgeter al Ligii Campionilor și mai are 3 lungimi până la recordul lui Cristiano Ronaldo
MANCHESTER CITY - REAL MADRID
Benzema, de neoprit! E noul golgeter al Ligii Campionilor și mai are 3 lungimi până la recordul lui Cristiano Ronaldo

„Deciziile lui Istvan Kovacs, cele mai bune văzute de mine de mult timp la un arbitru”

A avut mai multe decizii bune. Două au ieșit însă mai mult în evidență. 

Prima, în minutul 74. O clipă, a vrut să fluiere la faultul lui Kroos asupra lui Zincenko, chiar la marginea careului. Imediat, a văzut că mingea a ajuns la Bernardo Silva și a lăsat jocul să continue, iar Silva a înscris pentru 4-2 cu un șut superb, la vinclu. 

Fostul arbitru englez Mark Clattenburg s-a înclinat în fața lui în mica sa analiză din Daily Mail, cu titlul „Superb avantaj”. 

„Aceasta a fost o dovadă de arbitraj extraordinar la Istvan Kovacs. Zincenko a fost împiedicat clar și ar fi fost atât de ușor pentru Kovacs să dea lovitură liberă. Dar a așteptat și acțiunea s-a încheiat cu fantasticul gol al lui Bernardo Silva. Pregătirea fizică a lui Kovacs și luarea hotărârilor au fost cele mai bune văzute de mine de mult timp la un arbitru”, a comentat Mark Clattenburg.

A completat: „Anterior, Pep Guardiola primise un cartonaș galben, reacționând rău și urlând la oficial. El ar fi trebuit să-i mulțumească după reușita lui Silva”.

Eduardo Iturralde Gonzalez: „Brațul ridicat într-o poziție deloc naturală” 

Nu doar un fost „central” britanic l-a elogiat pe Kovacs. Și un ex-arbitru spaniol, Eduardo Iturralde González, a disecat fazele sale în cotidianul madrilen AS, fiind de acord cu el. Mai ales la cele două momente esențiale. 

„La golul de 4-2, unii jucători ai Madridului s-au oprit la avantajul lui Kovacs după faultul lui Kroos la Zincenko. La acest nivel, fotbalistul se oprește doar când aude fluierul arbitrului, nu când crede că acesta va fluiera”, a scris Iturralde. 

Ibericul a analizat și penalty-ul în favoarea lui Real, din minutul 82, la hențul lui Laporte: „Fundașul a atins mingea cu capul, apoi a ținut brațul sus și a lovit-o cu mâna. Kovacs a considerat că nu a fost o degajare cu capul, ci o acțiune forțată cu brațul ridicat într-o poziție deloc naturală. De aceea a decis lovitură de pedeapsă”. 

Manchester City - Real Madrid / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Manchester City - Real Madrid / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Manchester City - Real Madrid / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Manchester City - Real Madrid / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Manchester City - Real Madrid / Sursă foto: Guliver/Getty Images
+26 FOTO

„UEFA a avut încredere în Istvan Kovacs”

Iturralde a conchis: „Mi-a atras atenția această delegare. Românul nu era în cărți pentru semifinale, dar venea după meciuri bune, UEFA a avut încredere în el și a făcut o partidă excelentă. Trebuia să dea avantaj la 4-2, iar penalty-ul trebuia să-l fluiere”. Titlul său: „Excelent arbitrajul lui Kovacs”. 

După o asemenea prestație, „centralul” în vârstă de 37 de ani este și mai bine poziționat pentru a-și împlini visul. Participarea la Campionatul Mondial. Are șanse foarte mari să ajungă la turneul final din Qatar. 

12 meciuria arbitrat Istvan Kovacs până acum în Ligă: unul în calificări, opt în grupe, trei în fazele eliminatorii (o „optime", un „sfert" și o semifinală)

Pep Guardiola: „I-am cerut scuze lui Kovacs”

În minutul 54, Pep Guardiola i-a reproșat „centralului” un aut dictat eronat, în favoarea Madridului. 

Managerul lui City a urlat la el, moment în care Kovacs i-a dat cartonaș galben, primul al meciului. În cele din urmă, tehnicianul catalan s-a calmat și l-a bătut cu mâna pe umăr. „Multe lucruri se întâmplă în timpul jocului, dar i-am cerut scuze arbitrului, era doar o reacție emoțională. Eu eram acolo și trebuia să fie aruncare de la margine pentru noi”. 

6 întâlniria condus Kovacs în acest sezon de Champions League: una în turul 3 preliminar, trei în grupe, un "sfert" și o semifinală

3 partidejucate de Man. City a avut „centralul" din Carei în actuala stagiune: 5-1 cu Bruges (grupe, d), 1-0 cu Atlético ("sferturi", a) și 4-3 cu Real (semifinale, a)

3 cartonașe galbenea dat arbitrul marți seară, pe „Etihad": două pentru proteste, lui Guardiola și lui Fernandinho, unul pentru fault dur, al lui Nacho

Citește mai multe știri după Manchester City - Real Madrid: 

Carlo Ancelotti rămâne încrezător în privința calificării în finală după eșecul cu City: „O înfrângere care ne ține în viață”

Aguero a fost în formă în timpul semifinalei City - Real: „El joacă pentru că am vorbit eu cu Guardiola”

Istvan Kovacs, în centrul atenției la Manchester City - Real Madrid » Toate camerele au fost pe arbitrul român: „E coautor la gol! Se vede Qatarul!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
Liga 2
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori
Altele
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern


Comentarii (20)
cuviosulmafiot
cuviosulmafiot  •  27 Aprilie 2022, 20:15

Ce „scuze” inventați ma?!Dupa gestul facut, ai zice ca Guardiola i-a zis ca unui ***:„ia ma 5 lei și da-te mai incolo”!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

traian_v
traian_v  •  27 Aprilie 2022, 16:35

Sa nu uitam ca in lumea arbitrajului, un arbitru este exact atat de bun cat cel mai recent meci arbitrat. Uitati-va la Hategan, a gresit la acel penalty pentru Elvetia, s-a dus biletul lui pentru mondial. Desi era sus, pe lista scurta.

petrucj
petrucj  •  27 Aprilie 2022, 12:04
Postat de Ghinea Dumitru pe 27 Aprilie 2022, 11:47

Se confirma ca stie meserie si tocmai de aceea de neinteles maniera de arbitraj in liga 1 . Faptul ca stie spune doar ca uneori este tendentios si ca da dovada de partizanat si rea vointa ! Arbitreaza bine doar unde conteaza pentru cariera lui ! Clar poate doar ca uneori nu vrea !

Maniera de arbitraj in liga 1? Sunt suporter CFR-ist si consider ca a arbitrat meciul cu fcsb binisor. DP exagereaza ca sa mute vina de pe el si jucatori pe arbitru. Insa legat de liga1, arbitrajele sunt infinit mai grele aici. Jucatorul roman nu joaca la spectacol ci joaca la ciupeala, sa scoata ceva, indiferent daca a fost sau nu. Cum simte o mana pe spate cum i se taie genunchii si cade ca traznit. Foarte rar jucatori romani care sa stea in picioare sa continuie faza. Asa sunt invatati sa "scoata"ceva din orice contact. De aceea fotbalul de la noi e plin de simulari si de greseli de arbitraj, pentru ca jucatorii se concentreaza pe orice altceva in afara de fotbalul in sine. Din punctul meu de vedere atat Hategan cat si Kovacs sunt doi arbitrii exceptionali. Respect!

Vezi toate comentariile (20)
Comentează