INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MANCHESTER CITY - REAL MADRID 1-1 (3-4 LA PEN)

GALERIE FOTO Semifinală de pe Lunin » Real Madrid a răpus-o pe Manchester City la loviturile de departajare, într-un retur ca o finală! Urmează șocul cu Bayern

Lunin în Manchester City - Real Madrid, foto: Imago +23   FOTO
Lunin în Manchester City - Real Madrid, foto: Imago

Articol de , - Publicat joi, 18 aprilie 2024 00:43 / Actualizat joi, 18 aprilie 2024 11:03

După 1-1 la capătul celor 120 de minute și cu 4-4 la general, Real Madrid a învins-o pe Manchester City la loviturile de departajare, scor 4-3. Ultimele două campioane ale Europei au oferit un retur dramatic, mult mai puțin spectaculos decât prima manșă de la Madrid. Real a rezistat eroic cu remiza timp de 120 de minute, în timp ce Man. City a stat aproape doar în terenul advers, dar n-a marcat decât o dată. La loteria penaltyurilor, Lunin i-a dus pe „galactici” în semifinale, după ce Bernardo Silva a șocat cu execuția lui.

  • Borussia Dortmund - PSG și Bayern - Real Madrid sunt semifinalele acestui sezon al Ligii Campionilor

Real Madrid e în semifinalele Champions League » Cronică de Daniel Scorpie

Al doilea episod al duelului dintre ultimele două campioane ale Europei nu și-a schimbat decât patru din protagoniștii de-acum 8 zile: trei la Manchester City și unul singur la Real.

Pep Guardiola l-a recuperat, în primul rând, pe Kevin De Bruyne, apoi a operat rocada în poartă, Ederson - Ortega. Iar căpitanul Walker a revenit în dreapta apărării, împingându-l pe Akanji în centru.

Carlo Ancelotti a procedat ca în tur, anunțând titularii cu două ore înainte de start. A mutat obligat cu Nacho, căpitan și el, în locul suspendatului Tchouameni.

Manchester City - Real Madrid a început furtunos: gol Rodrygo, „transversală” Haaland

Real a învățat lecția din tur și a început agresiv, cu pressing sus și echipă scurtă, blocând culoarele de contraatac ale "cetățenilor". La prima ocazie, venită după mingea pierdută de gazde și o acțiune rapidă a albilor, dar și pe o poziționare proastă a lui Walker, care l-a ținut în joc pe Rodrygo, acesta din urmă l-a executat pe Ederson din două tentative: 0-1.

A fost semnalul de care avea nevoie campioana Europei pentru a intra în meci. Și așa au început să apară problemele pentru defensiva Madridului. Lunin a fost salvat de bara transversală nimerită cu o lovitură de cap de Haaland, care în 20 de minute a atins doar de 3 ori mingea, însă a arătat că Nacho și Rudiger vor avea de suferit la centrările înalte!

7 goluria marcat Rodrygo pentru Real Madrid în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, toate în meciuri împotriva echipelor din Anglia

De Bruyne, Grealish și cam atât!

Și Lunin a fost pus din ce în ce mai des la treabă, numai că De Bruyne și Haaland nu l-au surprins pe ucrainean. Real a făcut doi pași în spate și a trebuit să accepte dominarea lui City, cu morișca de pase obișnuită și pleiada de cornere, fără efect concret pe tabelă. Dar și cu un șut de la distanță expediat de De Bruyne, "peste".

Raidurile lui Grealish i-au dat bătăi de cap lui Carvajal, care l-a oprit greu și cu un fault ce i-a adus un "galben", echivalent cu suspendarea la meciul următor. S-a jucat într-o singură jumătate de teren și liderul din LaLiga a rezistat, deși Lunin a trăit ceva emoții la loviturile de colț bătute cu efect de către De Bruyne. Trupa lui Guardiola avea nevoie de mai mult pentru o alificare.

4-3a fost raportul șuturilor cadrate după primele 45 de minute pe Etihad (13-5 șuturi spre poartă), 9-0 la cornere și 61-39% posesie, toate statisticile favorabile lui City

Au atacat și cu Akanji și Gvardiol

Actul secund a debutat cu un scenariu nemodificat și cu o primă oportunitate avută de Grealish, șutul din marginea careului fiind pe direcția lui Lunin, care a respins. City a tot insistat pe flancul lui Carvajal, numai că i-a lipsit omul cu ultima pasă sau centrare.

S-a văzut, destul de târziu, și Foden, dar și el a trimis slab, pe direcția portarului. A continuat să plouă cu cornere, la unul dintre ele Gvardiol fiind aproape de egalare.

Real s-a axat pe ruperea ritmului adversarului și pe a ține cât mai mult mingea după recuperare. Nu și-a mai creat deloc ocazii după pauză, scopul era să se închidă cât mai bine. Precipitarea și-a pus, treptat, amprenta pe atacurile "skyblues", în care s-au implicat și fundașii Akanji și Gvardiol. "Cetățenii" au căutat șutul din orice poziție, doar că încercările lui Grealish n-au fost încununate de succes.

Egalarea a venit pe filiera belgiană

Decarul lui Pep a fost scos și gazdele au jucat cartea vitezistului Doku. De la belgian a plecat faza golului de 1-1. Mingea centrată în careul mic a fost bâlbâită de Rudiger, iar De Bruyne a expediat mingea letal sub transversală. Același Kevin l-a întins serios pe Lunin cu un șut din marginea careului. Ancelotti a simțit că mijlocul suferă și a mutat cu Modric în locul lui Kroos.

Șansele de gol au bântuit careul madrilen, cu De Bruyne irosind o minge ideală pentru 2-1, ce șut peste poartă! City scăpase de presiune și mai avea, totuși, la dispoziție și prelungirile. Pe care nu le-a putut evita, chiar dacă ultima situație favorabilă i-a aparținut lui Haaland, aproape invizibil în repriza secundă. 4-4 la total, deci extra-time.

Epuizarea i-a trimis la loviturile de departajare

Guiardiola s-a lămurit că Haaland are o zi foarte slabă și l-a substituit cu Alvarez. Atacant combinativ, de care avea nevoie City, pentru a capitaliza dominarea pe tabelă.

Dincolo, Ancelotti i-a scos pe Rodrygo și Vinicius Jr., obosiți, și și-a pus speranțele ofesnive în Brahim Diaz. În defensivă, Real s-a betonat cu al treilea stoper, Carvajal, Lucas Vazquez intrând pe dreapta. Rudiger n-a fost departe să-și spele păcatele de le golul lui City, numai că execuția germanului n-a modificat scorul.

A fost ultima oportunitate de a evita un verdict la loviturile de departajare. Unde echipele lui Guardiola câștigaseră de 9 ori din 13, în timp ce ale lui Ancelotti au avut o statistică exact în oglindă, cu 9 pierdute tot din 13.

Madrilenii au fost mai stăpâni pe sine, deși au început prost, cu ratarea lui Modric. Însă nici „cetățenii” nu au fost mai buni, iar Bernando Silva, cu o execuție dezamăgitoare, și Kovacic au ratat. În final, Rudiger a fost ultimul. A bătut impecabil și Real e în semifinale.

Ce ne așteaptă! Eroul lui Real Madrid cu Manchester City, adversarul României la EURO » Marca i-a dat nota maximă: „S-a îmbrăcat în supererou într-un meci care-i va schimba cariera”
MANCHESTER CITY - REAL MADRID 1-1 (3-4 LA PEN)
Ce ne așteaptă! Eroul lui Real Madrid cu Manchester City, adversarul României la EURO » Marca i-a dat nota maximă: „S-a îmbrăcat în supererou într-un meci care-i va schimba cariera”

FINAL » Manchester City - Real Madrid 1-1

GALERIE FOTO. Manchester City - Real Madrid, pentru un loc în careul de ași al Ligii Campionilor

Real Madrid - Manchester City, sferturi Liga Campionilor. foto: Imago Images
Real Madrid - Manchester City, sferturi Liga Campionilor. foto: Imago Images
Real Madrid - Manchester City, sferturi Liga Campionilor. foto: Getty Images
Real Madrid - Manchester City, sferturi Liga Campionilor. foto: Imago Images
Real Madrid - Manchester City, sferturi Liga Campionilor. foto: Imago Images
+18 FOTO

Manchester City - Real Madrid, echipe de start

Manchester City (4-3-3): Ederson - Walker, Akanji, Dias, Gvardiol - Rodrigo, De Bruyne, Bernardo - Foden, Haaland, Grealish
Rezerve: Ortega, Moreno, Carson, Stones, Ake, Kovacic, Doku, Alvarez, Gomez, Nunes, Bobb, Lewis
Antrenor: Pep Guardiola

Real Madrid (4-1-2-1-2): Lunin - Carvajal, Rudiger, Nacho, F. Mendy - Camavinga - Valverde, Kroos - Bellingham - Rodrygo, Vinicius
Rezerve: Kepa, Fran, Militao, Modric, Joselu, Lucas V., Deballos, Fran Garcia, Brahim, Guler
Antrenor: Carlo Ancelotti

UPDATE 21:13: Fotbaliștii de la Real Madrid s-au întors la vestiare după ce au inspectat gazonul

Cu aproximativ o oră înainte de startul meciului, fotbaliștii Realului au ieșit să inspecteze gazonul. După 15 minute, aceștia s-au întors la vestiare.

Semifinală de pe Lunin » Real Madrid a răpus-o pe Manchester City la loviturile de departajare, într-un retur ca o finală! Urmează șocul cu Bayern

UPDATE 21:08: Trofeul Ligii Campionilor, prezent pe Etihad

Semifinală de pe Lunin » Real Madrid a răpus-o pe Manchester City la loviturile de departajare, într-un retur ca o finală! Urmează șocul cu Bayern

UPDATE 21:02: Fanii încep să ia cu asalt stadionul înainte de Manchester City - Real Madrid

Primii fani încep să ajungă pe Etihad pentru meciul de gală din această seară.

Semifinală de pe Lunin » Real Madrid a răpus-o pe Manchester City la loviturile de departajare, într-un retur ca o finală! Urmează șocul cu Bayern
Real Madrid - Manchester City, sferturi Liga Campionilor. foto: Imago Images

Pentru Manchester City este al 200-lea meci în cupele europene. Până acum, „cetățenii” au obținut 113 victorii. Este exact numărul de victorii pe care îl aveau și cei de la Real Madrid în momentul atingerii acestei borne.

Manchester City este o „fiară” în Ligă pe teren propriu. În ultimele 30 de meciuri, echipa lui Guardiola a strâns 28 de victorii și două remize.

Clarence Seedorf și Fabio Cannavaro, care au evoluat pentru Real Madrid, vor fi prezenți în tribunele stadionului din Manchester.

Pe Etihad se vor afla aproximativ 2.900 de suporteri madrileni. Aceștia s-au strâns în Shambles Square din Manchester cu câteva ore înaintea meciului, unde au cântat pentru echipa favorită, făcând o atmosferă frumoasă.

VIDEO. Fanii lui Real Madrid s-au deplasat în număr mare pentru returul cu Manchester City

Înainte să iasă pe gazon pentru a efectua antrenamentul oficial înaintea meciului retur cu City, fotbaliștii Realului au ales să nu calce pe sigla „cetățenilor”, care era imprimată pe mocheta stadionului din Manchester City.

VIDEO. Jucătorii lui Real Madrid au evitat să calce sigla lui Manchester City când au ieșit să se antreneze la Etihad

În tur, pe „Santiago Bernabeu”, am fost martorii unui supermeci, cu 3 goluri de fiecare parte. Ruben Dias (autogol), Rodrygo și Federico Valverde au semnat golurile madrilenilor, Bernardo Silva, Phil Foden și Josko Gvardiol au lovit pentru Manchester City.

Urmează un nou duel, decisiv pentru calificarea în semifinalele Champions League, între două dintre cele mai puternice echipe ale momentului în fotbalul european.

Manchester City este mare favorită, mai ales având în vedere felul în care au arătat precedentele meciuri directe pe Etihad.

Sezonul trecut, în faza semifinalelor, la Madrid fusese 1-1. La retur, City a dominat-o copios pe Real, administrându-i o înfrângere usturătoare, 4-0! Echipa lui Pep Guardiola a câștigat pe Etihad și la precedentele două vizite ale madrilenilor, 4-3 în aprilie 2022, 2-1 în august 2020.

Practic, Real Madrid nu a câștigat niciodată pe Etihad, iar pentru calificarea în următoarea rundă are nevoie de succes la Manchester, o misiune dificilă pentru elevii lui Carlo Ancelotti.

În acel 4-0 amintit, Manchester City a fost de departe echipa mai bună. În prima repriză, statisticile au fost neverosimile: 13-1 la șuturi, 72-28 posesia, 359-130 la pase. În primul sfert de oră, abia dacă madrilenii atinseseră mingea!

Carlo Ancelotti: „Avem calitatea necesară să le punem probleme”

De această dată, Carlo Ancelotti se arată încrezător că meciul va arăta diferit.

„Cred că am uitat ce s-a întâmplat în precedentele vizite. Trebuie să concurăm și să credem, suntem la egalitate, am supraviețuit 90 de minute în tur și orice se poate întâmpla. Avem calitatea necesară pentru a le crea probleme. Nimic nu mă va provoca să nu cred în jucătorii mei, pentru că suntem foarte buni și facem un sezon bun”.

Trebuie să ajustăm ceva față de meciul de pe Bernabeu - rezultatul a fost bun, dar trebuie să evoluăm puțin mai bine. Trebuie să simțim presiune, nu vrem să pierdem meciul. Trebuie să fim înfometați să câștigăm. Publicul nostru ne va ajuta mult. Nu poți să fii mai bun pentru 90 de minute, uneori trebuie să suferi.

- Pep Guardiola, antrenor Manchester City

Mai multe știri din Champions League:

„Rămâi la PSG după ce ai eliminat-o pe Barcelona?” » Kylian Mbappe a răspuns fără ezitare
BARCELONA - PSG 1-4 (4-6 LA GEN.)
„Rămâi la PSG după ce ai eliminat-o pe Barcelona?” » Kylian Mbappe a răspuns fără ezitare
Expertul în arbitraj l-a distrus pe Kovacs: „În Spania n-ar avea loc nici la liga a treia!”
BARCELONA - PSG
Expertul în arbitraj l-a distrus pe Kovacs: „În Spania n-ar avea loc nici la liga a treia!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (53)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  18 Aprilie 2024, 19:20
Postat de Misu1950 pe 18 Aprilie 2024, 08:49

City (ca toate echipele lui Guardiola) au aparut pentru binele handbalului, ca plimbatul ala al mingiei de pe dreapta pe stanga si invers nu poate fi numit fotbal...Si minge e iritata!

Nimanui nu ii pasa de chestia asta de doi bani, nu are nici o importanta cum joaca, tot ce conteaza e rezultatul. Din partea mea sa joace cel mai urit fotbal din lume dar sa cistige pe banda rulanta.

tk2014
tk2014  •  18 Aprilie 2024, 17:19
Postat de MaxiP pe 18 Aprilie 2024, 11:54

Diferenta de valoare se vede in momentul in care vezi echipa calificata. Da, din pacate Ancelotti a exagerat cu parcarea autobuzului pe final de meci si s-a vazut ulterior in imposibilitatea de a mai tine mingea inclusiv dupa ce a fost egalat, totusi pana acolo nu s-a vazut ca Real Madrid ar fi sub City. Nu mai vorbesc ca City inca in 2 manse n-a desfacut niciun moment apararea Realului. Golurile din tur, o greseala si 2 executii dinviduale, golul de ieri, dupa o respingere gresita, City desi statistica o arata cu 100 de ocazii (daca ni se pare ca orice centrare in careu, pasa la marginea lui sau sut de la 25 metri in bratele portarului inseamna ocazie), nu prea a avut niciuna cu adevarat clara. Un joc dezorientat, lent, inchis usor de o echipa cu defensiva buna... mi se pare a mia oara cand Guardiola isi arata limitele de asa zis cel mai bun din lume. Pe de alta parte insa au calitate individuala si atunci nu poti sta 70 minute sperand ca nu vei lua gol indiferent cat de bine te aperi. Cred ca Ancelotti chiar putea inchide meciul in timpul regulamentar, dar a avut incredere ca va scapa. N-a fost asa. La fel cum a incercat Barcelona sa reziste cu PSG. Nu e PSG mare echipa, dar daca le dai cale libera pana in poarta, stiu sa desfaca mai bine ca City o defensiva adversa. Chiar cu om in minus, contra unei echipe cu calitate ofensiva nu poti sa te aperi un meci sperand ca nu iei gol. Per ansamblu, Real a meritat calificarea, in tur ca aspect al jocului, trebuia sa bata.

bun rezumat. mai am doar mentiunea ca real putea sa inchida dubla din tur. la 2-1 au scapat de vreo 4 ori singuri si au sutat complet aiurea, ori in bratele lui ortega, ori peste (vinicius) / pe langa (bellingham). cred ca real inca nu are maturitatea necesara (in tot lotul), ca sa gestioneze mai bine astfel de meciuri. si ancelotti recunostea dupa meci ca echipa a coborat linia mai mult decat o ceruse el. alte dati, cu kroos, modric si casemiro titulari, plus benzema, ar fi muscat mai mult din city. dar e o calatorie de crestere pt rodrygo, vinicius, bellingham, valverde, camavinga sau tchouameni.media lor de varsta e 21-22.

francescoli1974
francescoli1974  •  18 Aprilie 2024, 16:07
Postat de luciann pe 18 Aprilie 2024, 00:01

A bagat autobaza, Carletto!:)

Și i-a ieșit.Daca trece de Bayern e cu o mână și jumătate pe Cupă, a 15 a în istoria competiției. Oricum să joci 12 semifinale CL în ultimii 14 ani nu e la îndemâna oricui,Real a făcut-o,9 semifinale fiind consecutive. 5 trofee,3 consecutive. Să- i văd și pe alții

Vezi toate comentariile (53)
Comentează