Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 30 aprilie 2024 19:01 / Actualizat marti, 30 aprilie 2024 19:44
Antrenorul lui Bayern, Thomas Tuchel, nu va putea conta pe fundașul central Matthijs de Ligt în prima manșă a semifinalei cu Real. Internaționalul olandez a acuzat probleme la genunchi și nu s-a antrenat în ultimele zile.
- Bayern și Real Madrid se întâlnesc marți seară în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. Meciul e liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.
Bavarezii au sperat până-n ultima clipă. Însă, potrivit postului tv Sport 1, medicii nu l-au putut recupera pe șeful apărării, Matthijs de Ligt, pentru prima manșă a semifinalei cu Real Madrid.
Matthijs de Ligt are probleme la genunchi
Olandezul a acuzat probleme la genunchi în prima repriză a meciului din campionat cu Eintracht Frankfurt (2-1), iar antrenorul Thomas Tuchel l-a înlocuit la pauză.
De atunci, el s-a aflat pe mâna medicilor, însă recuperarea mai durează. Tuchel anunțase încă de luni că în cazul lui De Ligt incertitudinea este mare și că decisivă va fi ultima ședință de pregătire. Se pare că apărătorul nici măcar n-a putut lua parte.
Jamal Musiala și Leroy Sane sunt ok
Ca și sâmbătă, locul lui va fi luat de sud-coreeanul Kim. Tuchel se mai confrunta cu unele incertitudini înaintea „șocului” cu Real, anume Jamal Musiala și Leroy Sane, care nici pe bancă n-au fost cu Eintracht. Însă ei sunt acum ok și e posibil să facă parte din primul unsprezece.
Refăcut e și Serge Gnabry. Internaționalul german a suferit o ruptură musculară în „sfertul”-tur contra lui Arsenal (2-2), dar antrenorul bavarezilor a anunțat întoarcerea lui pe teren chiar în această seară.
Thomas Tuchel: „Nu știu de ce, dar simt că Gnabry va înscrie împotriva Realului”
Mai mult, Tuchel a făcut și o previziune: „Nu știu de ce, nu pot să explic, dar simt că Serge va înscrie contra Realului”.
Bilanțul întâlnirilor Bayern - Real Madrid în Liga Campionilor, 26 la număr, este unul echilibrat: 11 victorii Bayern, 3 remize, 12 victorii Real Madrid.
Spaniolii și-au adjudecat ultimele trei „duble”, disputate în 2014 (semifinale), 2017 (sferturi de finală) și 2018 (semifinale). Mai mult, de fiecare dată când au trecut de munchenezi au câștigat și trofeul!
VIDEO. Match Preview Bayern - Real Madrid » Semifinalele Ligii Campionilor
Mai puteți citi:
Veste excelentă din Italia: Dennis Man s-a refăcut rapid. Anunțul făcut de antrenorul Parmei
Selecționerul Belgiei s-a decis în privința lui Thibaut Courtois: „Eu nu joc ping pong”