Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 13 februarie 2024 19:34 / Actualizat marti, 13 februarie 2024 20:25
Pep Guardiola, managerul campioanei Angliei și a Europei, nu îi cere doar goluri „bombardierului” Erling Haaland. Vrea o altă atitudine: „Limbajul corporal nu a fost bun în prima repriză a meciului cu Everton. Haaland nu înseamnă doar goluri. Înseamnă și momentele în care el aplaudă, își încurajează colegii, îi inspiră. Și de aceste lucruri avem nevoie de la Haaland".
Erling Haaland e monstruos în Premier și în Champions League de când a venit la Manchester City, în vara lui 2022. Are în total 52 de goluri și 13 assisturi în 53 de meciuri în campionat și 17 goluri și două pase decisive în 16 partide jucate în Ligă.
Într-un sezon și jumătate, în toate competițiile, norvegianul în vârstă de 23 de ani a marcat de 73 de ori și a oferit 15 assisturi în 78 de dueluri pentru „cetățeni". Cucerind tripla titlu-Cupa Angliei-Ligă chiar din prima încercare la Manchester.
Pep Guardiola: „Nu am pus niciodată presiune pe Erling Haaland să înscrie"
Înaintea confruntării cu FC Copenhaga din turul „optimilor" CL, Pep Guardiola a vorbit despre Haaland, nu putea să nu se refere și la scandinav, mai ales la o televiziune scandinavă.
Într-un interviu pentru danezii de la TV2, managerul lui City a spus: „Nu am pus niciodată presiune pe el să înscrie, oricum a fost extraordinar. La aceeași vârstă, nici Messi și Cristiano Ronaldo nu aveau asemenea cifre. A marcat oriunde a jucat. Suntem fericiți că a revenit după două luni de pauză".
Erling Haaland e foarte puternic. S-a adaptat bine, repede. Am o echipă incredibilă, un vestiar care acceptă imediat jucătorii noi. Au nevoie doar de o zi și devin deja parte din grup. Erling a simțit acest lucru cum s-a transferat
- Pep Guardiola, manager Manchester City
Pep Guardiola: „Dacă Erling Haaland nu punctează în primele zece minute, e OK. Să se relaxeze"
Guardiola l-a și criticat puțin pe norvegian. „În prima repriză a meciului cu Everton (n.r. 2-0, cu dublă Haaland), limbajul corporal nu a fost bun. Știu că e un competitor uriaș care vrea să dea tot mai multe goluri, dar dacă noi nu marcăm sau dacă el nu punctează în primele zece minute, e OK, trebuie doar să se relaxeze, să rămână pozitiv".
Tehnicianul i-a reamintit lui Haaland că „joacă pe cel mai dificil post, înconjurat de patru, cinci adversari, care îi lasă un spațiu foarte mic. Nu e ușor, mai ales când nu ai pe teren colegi cu abilități formidabile de pasă, precum De Bruyne.
Erling e definit de goluri, însă jocul nu înseamnă doar atât. Înseamnă și momentele în care el aplaudă, își încurajează colegii, îi inspiră. Și de aceste lucruri avem nevoie de la Haaland".
Când am venit la Manchester în urmă cu opt ani, aveam sentimentul că Liga Campionilor e poate prea mult pentru noi. Dar înfrângerile suferite și momentele dificile ne-au ajutat să creștem și să fim în poziția în care suntem astăzi. Cu două finale și o semifinală în ultimii trei ani
- Pep Guardiola, manager Manchester City
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat