Articol de GSP - Publicat luni, 24 august 2020 08:35 / Actualizat luni, 24 august 2020 09:44
Kingsley Coman (24 de ani) a avut parte de o seară de vis. A marcat golul victoriei în PSG - Bayern 0-1 și a cucerit Liga Campionilor, al 20-lea trofeu din carieră!
O performanță uluitoare pentru un fotbalist de doar 24 de ani. Crescut chiar de PSG, Coman a mai trecut pe la Juventus înainte de a se stabili definitiv la Munchen, în 2017, iar peste tot a câștigat trofee. 4 cu PSG, 4 cu Juventus, 12 alături de Bayern.
Cel mai important a venit aseară, prima sa Ligă a Campionilor, grație unui gol marcat chiar de el. Este de 9 ori campion, de 5 ori în Bundesliga, de 2 ori în Serie A și de 2 ori în Ligue 1. Pe deasupra, are 4 Cupe (3 în Germania, 1 în Italia), 5 Supercupe (3 Germania, 1 Italia & 1 Franța) și o Cupă a Ligii Franței. Și mai are ani buni de jucat în față.
Trei trofee într-un sezon, a doua oară pentru Coman
De altfel, în acest sezon Coman a cucerit trei trofee (Bundesliga, Cupa Germaniei și Liga Campionilor), performanță pe care a mai reușit-o o singură dată în carieră! În sezonul 2013/2014, el și PSG au triumfat în Cupa Ligii, Supercupa și campionatul Franței.
MVP-ul finalei
Coman a fost ales „Omul meciului” în finala cu PSG. La 24 de ani și 71 de zile, a devenit al doilea cel mai tânăr fotbalist care primește această distincție în finala Ligii, după Lionel Messi în 2011. Argentinianul avea 23 atunci.
Este extraordinar, o bucurie imensă. E trist pentru PSG, au avut un parcurs reușit. Trebuie să respectăm ce au făcut în acest sezon. Noi am încercat să punem presiune astăzi, dar ne-au pedepsit pe contraatacuri. Din fericire nu am primit gol. A fost o finală mare! - Kingsley Coman, autorul golului câștigător
Alte știri despre PSG - Bayern:
Bayern Munchen, mașinărie de fotbal! Cifrele unui sezon impecabil
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!