Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 01 mai 2023 14:45 / Actualizat luni, 01 mai 2023 16:01
Erling Haaland a ajuns la 50 de goluri în toate competițiile în primul său sezon la Manchester City, cum nu s-a mai întâmplat cu un jucător al unei echipe engleze din 1931. De 92 de ani.
Sezonul lui Erling Haaland în Anglia este decupat de pe altă planetă. Norvegianul, 22 de ani, transferat cu 60 de milioane de euro de la Dortmund, rupe toate barierele în Insulă.
Erling Haaland a egalat recordul lui Cole și Shearer
Cu penaltyul transformat la 2-1 cu Fulham, „bombardierul" lui Manchester City a egalat recordul de goluri din Premier League, 34, performanță deținută de Andy Cole (1993-1994, Newcastle) și Alan Shearer (1994-1995, Blackburn) de aproape trei decenii, când campionatul englez avea 22 de echipe, nu 20, ca acum.
Nordicul a ajuns la 50 de goluri în prima stagiune la City:
- 34 în Premier League.
- 12 în Liga Campionilor.
- 3 în Cupa Angliei.
- 1 în Cupa Ligii.
Totul în 44 de partide. Are o medie de 1,14 goluri pe meci în toate compețiile, 1,13 în campionat, 1,5 în Champions, 1 în FA Cup și 0,5 în Carabao Cup.
Potrivit statisticienilor britanici, Haaland este primul jucător al unei echipe engleze, din 1931, care înscrie 50 de goluri într-un sezon.
Erling Haaland poate juca încă 10 meciuri și cuceri 3 trofee
Aflând această informație în timpul interviului pentru BBC, Pep Guardiola a făcut ochii mari: „Înainte ca Winston Churchill să devină premier? Wow! Felicitări, Erling". Churchill a condus guvernul britanic în două mandate (1940-1945 și 1951-1955).
Haaland ar putea marca încă multe goluri în actuala stagiune. Dacă merge până la capăt și în Liga Campionilor, ar mai juca maximum 10 meciuri în total: 6 în Premier, 3 în Champions, 1 în Cupa Angliei. Și are șanse să câștige trei trofee alături de coechipierii săi.