INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  CAMERUN

Paul Le Guen, noul selecţionar al Camerunului

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iulie 2009 00:00

Fostul tehnician al lui PSG, Paul Le Guen a ajuns la un acord cu oficialii Federaţiei Cameruneze de Fotbal şi îi va conduce pe Leii Neîmblînziţi în următoarele 6 luni, pînă după  Cupa Africii pe naţiuni care va avea loc în ianuarie.

Este pentru prima oară cînd Le Guen va pregăti o echipă naţională, partida sa de debut urmînd a fi un amical pe care "Leiii" îl vor disputa în august în faţa unui adversar care nu a fost încă stabilit. Apoi, urmează un joc decisiv pentru tehnicianul francez, în faţa Gabonului condus de Alain Giresse.

Paul Le Guen, 45 de ani, a mai pregătit pînă acum echipe importante din prima ligă franceză cum ar fi Lyon, Rennes sau PSG, dar şi pe multipla campioană a Scoţiei, Glasgow Rangers.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga

UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”

Comentarii (1)
 •  14 Iulie 2009, 17:23

parca semnase cu lille...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează