INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  SPANIA

Villar reales preşedinte al Federaţiei spaniole

Articol de GSP - Publicat luni, 24 noiembrie 2008 00:00

Actualul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Angel Maria Villar, a fost ales pentru a şasea oară consecutiv în funcţia de preşedinte al forului, fiind şi unicul candidat pentru postul respectiv, informează ediţia online a Marca.

Villar a primit 144 de voturi din 165 pentru realegerea lui, restul fiind abţineri sau voturi anulate, niciun vot împotriva. Întreaga procedură, care a prevăzut şi prezentarea obiectivelor, a durat mai puţin de două ore, iar Angel Maria Villar va rămâne în funcţie încă 4 ani, fiind preşedinte al RFEF din 1988.

Dintre oficialii care nu au participat la întâlnire s-au numărat antrenorul lui FC Barcelona, Josep Guardiola, şi preşedintele lui Real Madrid, Ramon Calderon.

Presa spaniolă notează că Angel Maria Villar a fost felicitat de preşedintele Comitetului Olimpic Spaniol, Alejandro Blanco, apoi a susţinut un discurs în care a mulţumit pentru sprijinul care i-a fost acordat, a recunoscut greşelile pe care le-a făcut în trecut şi a precizat că unul dintre obiectivele Spaniei este să organizeze Campionatul Mondial din 2018.

NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport

Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează