Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 04 aprilie 2012 00:00 / Actualizat marti, 03 aprilie 2012 22:31
"Tricolorul" e lipsit de şansă la St. Etienne. După 3 săptămîni de pauză din cauza unei accidentări la gleznă înaintea meciului cu Uruguay, mijlocaşul va fi indisponibil minimum o lună.
Într-un moment în care Dinamo Moscova oferise 3,5 milioane de euro pentru el şi un salariu anual de 750.000 de euro (aproape dublu faţă de cel de la St. Etienne), Bănel a cedat fizic. Musculatura lui nu a mai rezistat ritmului de joc la primul său sezon în Franţa.
Sîmbătă, la 2-3 cu Nice, Nicoliţă a fost înlocuit în minutul 65, după un joc bun, în care centrase la golul de 2-1. Se accidentase. Doctorii verzilor au sperat ca leziunea să nu fie atît de gravă, dar rezonanţa magnetică n-a mai lăsat loc de îndoială: "tricolorul" are o ruptură la gamba dreaptă, pe ischio-gambieri. Este obligat să ia o pauză de minimum 4 săptămîni. Şi, aproape sigur, nu se va putea reface pînă la sfîrşitul sezonului. În cel mai fericit caz, el va prinde doar ultimele două etape: pe 12 mai, la Nancy, şi pe 20 mai, acasă, cu Bordeaux.
Primăvara nu a fost prea frumoasă pentru Bănel. Pe 27 februarie, la două zile de amicalul cu Uruguay, mijlocaşul s-a lovit la glezna stîngă, ligamentele fiind uşor afectate. Dar tot a fost nevoie de o gheată ghipsată şi a lipsit 19 zile. S-a întors pe gazon, a jucat 3 meciuri în Ligue 1 - eşecuri pe linie - şi s-a accidentat din nou. Acum, aproape sigur, punctul final al sezonului.
18 meciuri a jucat Bănel la St. Etienne în acest sezon de Ligue 1: 1.314 minute
3 goluri a înscris Nicoliţă în campionatul francez, avînd şi 5 pase decisive
7 a fost nota maximă primită de fostul stelist în cotidianul L'Equipe
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro