Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 09 noiembrie 2020 16:45 / Actualizat luni, 09 noiembrie 2020 16:51
După primul meci ca integralist la Kayserispor, Denis Alibec a rămas fără antrenor. Eșecul (0-1) cu nou-promovata Hatayspor i-a adus demiterea lui Bayram Bektaş, venit în august în locul lui Robert Prosinečki.
Președintele Berna Gözbaşı a anunțat că noul tehnician al echipei la care mai joacă Silviu Lung și Cristi Săpunaru va fi anunțat miercuri.
Fostul atacant al Astrei n-a marcat deloc în 158 de minute, câte a bifat în Süper Lig, având un singur gol în Cupa Turciei, miercurea trecută, la 5-0 cu Yomraspor.