INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENORI

OFICIAL Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev » Salariu fabulos + Prima reacție

Igor Surkis și Mircea Lucescu FOTO: fcdynamo.kiev.ua +18   FOTO
Igor Surkis și Mircea Lucescu FOTO: fcdynamo.kiev.ua

Articol de - Publicat joi, 23 iulie 2020 08:49 / Actualizat joi, 23 iulie 2020 16:46

Mircea Lucescu se întoarce după patru ani în campionatul în care a scris istorie cu rivala Şahtior. A zburat cu un charter şi a acceptat oferta lui Dinamo Kiev, primind un salariu de 3 milioane de euro.

Mircea Lucescu reintră în circuit. La aproape 75 de ani, pe care îi va împlini miercuri, a cedat insistenţelor lui Igor Surkis, trecând şi peste remuşcările de a merge la o rivală a lui Şahior, şi o va pregăti pe Dinamo Kiev. Preşedintele vicecampioanei Ucrainei îl mai ofertase şi în iarnă, după ce Il Luce s-a despărţit oficial de naţionala Turciei, însă acum a acţionat rapid. I-a trimis miercuri seară un avion privat la Bucureşti şi l-a chemat pentru negocieri, postul de antrenor fiind vacant după demiterea recentă a lui Alexei Mihailicenko.

„Îmi era dor de Ucraina. Am vrut să revin aici, să am iar rezultate bune. Sunt foarte fericit că vin la un club de tradiție, cu jucători talentați. Cred că cei de aici vor fi mulțumiți de munca mea și voi avea rezultate. Le mulțumesc președintelui și fanilor pentru încredere” 
Mircea Lucescu, antrenor Dinamo Kiev

„Vi-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori. Sunt încrezător că, odată cu sosirea lui, va avea loc o renaștere a tradiției lui Dinamo Kiev. Vom câștiga trofee și Mircea va avea mult succes. Baftă, te voi ajuta cu orice ai nevoie” 
Igor Surkis, președinte Dinamo Kiev 

3milioane de euro pe sezon va încasa Lucescu la Kiev

+13 FOTO

Va locui într-o pădure

Asaltat constant şi de Sion, dat ca o variantă mai nou la Trabzon şi Dinamo Zagreb, tehnicianul român s-a lăsat destul de uşor convins. Chiar în timp ce zbura spre Kiev, Druzi Dinamo, facţiune importantă a fanilor alb-albaştri, dezvăluia informaţia, pe Facebook: "E greu de crezut, dar deja mai multe surse confidențiale susţin că, cel mai probabil, noul antrenor al echipei este Mircea Lucescu!". Anunţul s-a răspândit în presa locală, iar azi dimineaţă a venit confirmarea. Nea Mircea vizita baza de pregătire de la Koncia-Zaspa şi a continuat negocierile cu Surkis şi a stabilit toate detaliile contractului. Şi-a ales inclusiv reşedinţa unde va locui la Kiev, în cartierul rezidenţial "Pushcha-Voditsa", într-o pădure din nord-vestul Capitalei ucrainene.

Avantajul de a fi liber

La prânz deja presa locală vorbea despre un "acord total" cu Lucescu (plecat şi cu soţia), inclusiv asupra salariului anual pe care îl încasa, 3 milioane de euro. Ziaristul Igor Burbas a explicat că Surkis a mai avut pe listă patru candidaţi, Slavoljub Muslin, Nenad Bjelica, Iuri Maksimov şi Serghei Rebrov, "dar doar ultimul şi Lucescu erau adevăratele ţinte. Cum Rebrov are angajament cu Ferencváros şi a refuzat, avantajul de a fi liber a cântărit decisiv!". 

La ora 15:00 a fost făcut anunțul oficial, Lucescu a semnat cu Dinamo. Nea Mircea va fi ajutat la Kiev de fostul său secund de la Şahtior şi ex-selecţioner al Moldovei, Alexandru Spridon.

⚡️ Мірча Луческу – головний тренер ФК «Динамо» Київ Новим головним тренером футбольного клубу «Динамо» призначений відомий румунський фахівець Мірча Луческу!

Posted by FC Dynamo Kyiv on Thursday, 23 July 2020

22de trofee a cucerit Mircea Lucescu în Ucraina cu Şahtior între 2004 şi 2016, între care opt titluri şi o Cupă UEFA

573de meciuri are antrenorul român la Şahtior, înregistrând 395 de victorii, 90 de remize şi 88 de eşecuri, golaveraj 1.220-452

4echipe de club din străinătate a pregătit Lucescu, Galatasaray (2000-'02), Beşiktaş (2002-'04), Şahtior (2004-'16) şi Zenit (2016-'17)

Mircea Lucescu s-a născut pe 29 iulie 1945 şi a antrenat de-a lungul carierei formaţiile Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Besiktas, Shakhtar, Zenit, precum şi echipa naţionalele României și Turciei.

Lucescu are performanțe și ca selecționer. A dus naționala României la EURO 1984, deși era într-o grupă din care mai făceau parte Italia, Cehoslovacia, Suedia și Cipru

Cea mai bună perioadă a lui „Il Luce” se leagă de Shakhtar, alături de care a câştigat de opt ori campionatul, de cinci ori Cupa Ucrainei şi de alte şapte ori Supercupa. De asemenea, a câștigat și Cupa UEFA în 2008.

32 de trofeea cucerit Mircea Lucescu în cariera de antrenor, al doilea cel mai titrat tehnician, după Alex Ferguson

11 cluburia antrenat Lucescu, plus două naționale: România (1981-1986) și Turcia (2017-2019)

„L-aș vedea pe Mircea Lucescu la Dinamo Kiev”

Tibi Ghioane, fost jucător al lui Dinamo Kiev, a declarat recent, într-un interviu acordat pentru GSP.ro, că l-ar vedea pe Mircea Lucescu la cârma fostei sale echipe.

„Mircea Lucescu e văzut foarte, foarte bine în Ucraina. Ce-i drept, a și avut performanțe. Sunt curios unde va mai antrena, pentru că sunt sigur că va mai merge într-un loc. L-aș vedea la Dinamo Kiev. Ar fi extraordinar. Cum a fost la Dinamo și Rapid, Galatasaray și Besiktas, de ce să nu meargă și la Kiev după ce a fost la Șahtior? Sunt niște tineri extraordinari în lot acum”, a spus Ghioane.

VIDEO Mircea Lucescu, mesaj pentru FRF: „Trebuie să faceți asta”

Citește mai multe știri de actualitate:

Ultimă etapă absolut IREALĂ în Championship! Promovarea, locurile de baraj și echipele retrogradate, decise cu goluri în prelungiri

George Pușcaș, gol pentru Reading în ultimul meci din acest sezon! Eșec usturător pentru echipa românului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (40)
1198649370199221
Dumitru Florin  •  24 Iulie 2020, 00:07

Mircea Lucescu, antrenorul Number One al Romaniei are un nou angajament, la Dinamo Kiev, una dintre echipele cunoscute ale Continentului. Desi este de laudat faptul ca lumea fotbalului il considera in continuare un nume in Europa, imi permit sa privesc cu oarecare circumspectie aceasta noua etapa din cariera renumitului tehnician. Si asta pentru ca este posibil ca rezultatele sa nu fie pe masura asteptarilor unui asemenea club, ceea ce ar face ca incheierea carierei sa nu fie cu fastul meritat. Sigur, meritele anterioare nu vor fi sterse, dar, cum se spune, ultima impresie conteaza! Oricum, mult succes Nea Mircea!

ionangelo74
ionangelo74  •  23 Iulie 2020, 23:28

Bafta, nu contează vârstă. Dacă omul vrea sa mai muncească și are aceasta posibilitate, de ce îl blamați ?! Nu cred că e vb de bani, cred orgoliul si pasiunea conteaza mai mult. Un singur lucru e dezamăgitor. ..După atâția ani trăiți în Ucraina, chiar nu poate sa lege câteva vorbe și are nevoie de translator ?! Foarte trist!

unulobisnuit
unulobisnuit  •  23 Iulie 2020, 23:22
Postat de morzadobflicster pe 23 Iulie 2020, 17:58

Initial l-au vrut si pe MM Stoica team manager, dar nu e liber de contract, si clauza de 14 lei fara TVA li s-a parut prea mare..

Mimi nu-i bun nici de bucătar

Vezi toate comentariile (40)
Comentează