Articol de GSP - Publicat sambata, 26 decembrie 2020 18:43 / Actualizat sambata, 26 decembrie 2020 19:19
Ianis Hagi (22 de ani) a fost decisiv în victoria lui Rangers, 1-0 cu Hibernian, marcând singurul gol al partidei.
La final, managerul Steven Gerrard a comentat prestația elevilor săi și a avut cuvinte de laudă la adresa internaționalului român.
„Ianis a primit oportunitatea de a reveni în echipă și a profitat de ea. Sunt din nou foarte mulțumit cu prestația sa, așa cum am fost și etapa trecută. Este într-un moment bun. E încă tânăr și se dezvoltă. L-am putea vedea obosind în ultimele etape.
A fost un meci greu. Știam că va fi o provocare. Hibernian s-a organizat foarte bine. Este o victorie importantă. Am învins o echipă bună. Jucătorii ar trebuie să fie mândri pentru această victorie.
Sunt încântat de echipă și de organizare, de implicarea jucătorilor. În acest campionat trebuie să te lupți, să faci mai întâi lucrurile urâte și după aceea să îți arăți calitățile. Adversarii sunt disperați să ne învingă și trebuie să ne așteptăm la orice. Jucătorii trebuie să se bucure azi pentru că le-am răpit Crăciunul pentru că ieri ne-am antrenat. Asta nu e normal, dar mâine vor avea o zi liberă”, a declarat Steven Gerrard.
VIDEO Golul marcat de Ianis Hagi pentru Rangers
El 1-0 de Hagi. Gran asistencia de Roofe 😍 pic.twitter.com/7o6Yqsm3bD
— Rangers Argentina 🇦🇷🐻 (@rangers_arg) December 26, 2020
VIDEO Cum era relația dintre antrenorul Gică Hagi și jucătorul Ianis Hagi: „Când pierdeam era mereu vina lui Ianis”
Citește mai multe știri despre Ianis Hagi:
Ianis Hagi, decisiv pentru Rangers! A marcat singurul gol al meciului cu Hibernian