Articol de GSP - Publicat marti, 07 aprilie 2015 21:19
Ioan Andone este pe primul loc în Cipru cu Apollon, însă șefii clubului nu sînt deloc mulțumiți de ultimele rezultate ale echipei.
Apollon a pierdut pe teren propriu cu Anorthosis, scor 1-3, și a ratat astfel șansa de a se distanța de APOEL, locul 2, care a pierdut în deplasare cu AEK Larnaca, 0-1.
Mai multe site-uri din Cipru susțin că Ioan Andone ar putea fi demis de la Apollon, urmînd ca mîine dimineață să fie discuția decisivă dintre el și conducere.
Presa cipriotă anunță că șefii ar vrea să-l demită pe român pentru a aduce un antrenor nou, care să revigoreze puțin echipa pe acest final de campionat extrem de încins.
6 etape mai sînt pînă la finalul campionatului din Cipru