Articol de Justin Gafiuc, Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 16 februarie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 16 februarie 2011 10:04
Posibila absenţă a atacantului din meciul de la Zenica deschide o cale de întoarcere la "naţională" pentru Adrian Mutu. Singura certitudine în ofensivă rămîne Bogdan Stancu
Mai sînt doar 38 de zile pînă la meciul crucial cu Bosnia şi "naţionala" primeşte o lovitură în plin dinspre Stuttgart: Marica, 25 de ani, a fost pus pe liber de VfB după interviul oferit "Gazetei Sporturilor" în urmă cu circa două săptămîni, cînd critica folosirea sa ca al doilea vîrf de către antrenorul Bruno Labbadia.
"Speră să rupă repede contractul"
Jucătorul a refuzat să retracteze declaraţiile şi, contrariaţi de atitudinea românului, şefii şvabilor l-au trecut ieri pe linie moartă! Marica a fost imediat rupt de restul echipei, fiind trimis să se antreneze singur. Nici măcar accidentarea lui Cacau, alt atacant al Stuttgartului, nu i-a făcut pe conducători să-l graţieze pe Marica, în aşteptarea meciului de mîine cu Benfica, din Europa League.
Alarmaţi de situaţia lui Ciprian, părinţii fotbalistului au ajuns şi ei, ieri, în Germania, spre a-l ajuta pe fiul lor să găsească o soluţie de ieşire rapidă din impas. "Marica speră ca, într-o zi, două, să ajungă, totuşi, la o înţelegere cu clubul pentru a rezilia contractul pe cale amiabilă", a precizat unul dintre apropiaţii jucătorului. "Samuraiul" mai are angajament pe încă un an şi jumătate cu Stuttgart şi ar fi dispus să renunţe la o parte din bani pentru a scăpa de VfB.
Deranj în ofensiva "tricolorilor"
Nemţii îşi propuseseră la un moment dat să-i dea o lecţie foarte dură românului: să-l trimită la echipa de amatori din liga a treia, să-i diminueze drastic salariul sau să-l expedieze, pur şi simplu, în tribună! "Juridic, e însă atît de complicat să adoptăm o asemenea poziţie radicală, încît am renunţat. Ar fi trebuit să fim licenţiaţi în drept ca să ne descurcăm în toate chichiţele contractuale", a subliniat antrenorul Bruno Labbadia.
Situaţia explozivă a lui Marica a creat deja confuzie în tabăra "naţionalei". Pe ultima sută de metri înaintea disputei cu Bosnia de la Zenica, selecţionerul îl poate pierde pe omul numărul unu din ofensivă. O "gaură" care riscă să adîncească şi mai mult criza de la reprezentativă, în condiţiile în care un alt om din avanposturi, Daniel Niculae, e accidentat, iar prezenţa lui în Bosnia e pusă sub semnul întrebării.
Poartă deschisă pentru Mutu
Practic, Lucescu jr. ar rămîne acum cu o singură certitudine pentru linia de atac: Bogdan Stancu. Opţiunile de înlocuire ale lui Marica ar fi Gh. Bucur, Bilaşco, Mazilu sau Sburlea, variante folosite la ultimele "amicale" ale României. "Sau Mutu!", crede fostul selecţioner Emeric Ienei, care consideră că problemele lui Marica ar putea însemna o poartă deschisă către starul Fiorentinei.
Apropiaţi ai selecţionerului susţin că, în criză de soluţii, Lucescu jr. va ajunge să apeleze, totuşi, la serviciile lui Marica în Bosnia, chiar dacă el nu-şi va rezolva în timp util situaţia. "Şi pe Deac l-a menţinut printre titulari, deşi e rezervă la Schalke. Iar Ropotan nu va avea nici el meciuri în picioare pînă la partida de la Zenica, fiindcă va rata startul campionatului din Rusia, din cauza unei suspendări", spun surse federale.
Cronologia scandalului Marica
- pe 7 februarie, Marica îi mărturiseşte lui Andrei Vochin, într-un interviu publicat în Gazeta Sporturilor, că are un conflict de idei cu Bruno Labbadia, antrenorul lui VfB Stuttgart
- pe 8 februarie, cotidianul german Bild anunţă că Marica va fi amendat la Stuttgart după interviul din Gazetă
- pe 10 februarie, Marica se întoarce la Stuttgart după turneul din Cipru cu "naţionala", reluînd antrenamentele
- pe 11 februarie, Marica nu este oprit în lot pentru meciul cu Nurnberg, a doua oară consecutiv
- pe 14 februarie, Marica are o discuţie cu conducătorii lui Stuttgart şi nu retractează ce a declarat în Gazetă
- pe 15 februarie, conducerea lui VfB decide să-l scoată din lot pe Marica
Trei variante de atac pentru Bosnia
Pantilimon - Săpunaru, Tamaş, Chivu, Raţ - Cr. Tănase, Ropotan, Florescu, Deac - B. Stancu, Marica
Pantilimon - Săpunaru, Tamaş, Chivu, Raţ - Cr. Tănase, Ropotan, Florescu, Deac - Gh. Bucur, B. Stancu
Pantilimon - Săpunaru, Tamaş, Chivu, Raţ - Cr. Tănase, Ropotan, Florescu, Deac - Mutu, B. Stancu
"Îi va fi greu acum lui Ciprian să mai prindă «naţionala». Eu cred însă în el, fiindcă e un jucător valoros"
Ciprian Deac, mijlocaş România