Articol de Remus Dinu - Publicat duminica, 03 noiembrie 2024 22:15 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2024 00:03
Mihai Teja a izbutit, duminică seara, cel de-al doilea rezultat pozitiv la rând pe banca danezilor de la Vejle Boldklub, formație pe care încearcă s-o scape de la retrogradare. Echipa românului a remizat pe terenul lui Aalborg, 3-3, într-un alt meci spectaculos al etapei #14 din Superliga Daneză. Tot azi, Midtjylland a comis-o acasă cu Brøndby, 1-5.
A trecut o lună și jumătate de când Mihai Teja a preluat „lanterna roșie” din Danemarca, pe Vejle, formația la care activează, pe postul de președinte, și fostul dinamovist Mario Nicolae.
Fosta campioană a Danemarcei a rămas captivă pe ultimul loc, însă a contabilizat cinci puncte în patru etape de la instalarea românului. Bilanțul cu Teja la conducere? O victorie, două remize și două înfrângeri, ambele cu FC Copenhaga.
Echipa lui Mihai Teja, 3-3 de poveste pe terenul lui Aalborg
După succesul reușit etapa trecută cu Lyngby, Vejle a remizat duminică seara în deplasarea de la Aalborg, locul 9 din prima ligă, într-un „thriller” veritabil cu șase goluri, cinci dintre ele venite în partea secundă.
Formația lui Teja a deschis scorul în minutul 24, prin grecul Emmanouilidis, apoi a fost ocrotită de șansă la penalty-ul irosit de gazde înainte de pauză. Meciul s-a aprins după revenirea de la cabine.
Aalborg a întors scorul în decurs de două minute, instalându-se la conducere în minutul 51. Van Bruggen a înscris pentu Vejle și a restabilit egalitatea în minutul 56, mutând suspansul până spre final. Conduși din nou, după reușita lui Aalborg din minutul 80, gruparea din Vejle a egalat și a stabilit scorul final în minutul 89, grație lui Musa Juwara, un atacant de 22 de ani din Gambia care punctase și în victoria cu Lyngby.
Golul egalizator a declanșat o reacție extremă din parta românului, care și-a aruncat jacheta și a sprintat triumfal pe margine.
Lupta pentru supraviețuire continuă etapa viitoare, când echipa lui Teja primește vizita lui Sonderjyske, ocupanta locului 10, șase puncte peste Vejle.
„Este un sezon lung și acum pare imposibil să ne salvăm, toată lumea recunoaște asta. Acum resetăm totul, apoi construim. Dacă nu credeam că putem răsturna situația, atunci nu acceptam. Suporterii au avut de suferit în ultimele 9 jocuri și înțeleg faptul că sunt frustrați”
Voi da totul pentru a le reda jucătorilor încredere, optimism și bucurie. Nu mă raportez la trecut, mă gândesc doar la viitor. Vreau să mulțumesc tuturor pentru încredere, voi încerca să dau totul pentru a salva echipa”, a explicat Teja, în momentul numirii la Vejle.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!