Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 01 mai 2013 00:00 / Actualizat marti, 30 aprilie 2013 21:43
Antrenorul dezvăluie cum i-a transformat pe jucătorii carioca: "Am apelat la inteligenţa lor, dar niciodată nu le-am afectat personalitatea".
Mircea Lucescu, 67 de ani, a acordat recent un interviu revistei France Football, în care vorbeşte despre magnetul pentru Brazilia şi pentru jucătorii carioca. "Am descoperit această ţară în anii '60-'70. Am stat chiar o lună la un turneu cu echipa naţională. Şi am fost atras de tot ce înseamnă Brazilia".
Iar o dată ajuns la Şahtior, în 2004, a mizat totul pe filiera braziliană: "O piaţă inepuizabilă, plină de mari talente. Am construit jocul la Doneţk în jurul lor. Împreună cu ei am creat cea mai bună echipă din estul Europei, sîntem brazilienii continentului". Care este ţinta lui Lucescu: "Să controlăm meciul, să păstrăm mingea şi să provocăm ocaziile de gol. Sînt foarte mîndru de ce am realizat aici".
Cum i-a transformat pe sud-americani? "I-am luat de tineri, i-am învăţat, i-am ajutat să crească, să gîndească profesionist, am apelat la inteligenţa lor, dar niciodată nu le-am afectat personalitatea. Le-am cerut: «Am nevoie de mintea voastră, nu de picioare!». Ceea ce se întîmplă în iarbă e consecinţa muncii invizibile. Am construit folosind fiecare ingredient cu o acurateţe maximă. Ca în farmacie".
"Am descoperit esenţa fiecărui brazilian: fotbal, samba, plajă şi sex. Viaţa lor gravitează în jurul acestor lucruri" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)