INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DINAMO KIEV

Secretul succesului lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev: „Asta a contat” » Ce zice de fanii care-l contestă

Foto: facebook.com/fcdynamoua
Foto: facebook.com/fcdynamoua

Articol de - Publicat duminica, 06 februarie 2022 11:02 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 11:10

Campion în 2021 cu Dinamo Kiev, la primul sezon pe banca echipei, Mircea Lucescu se luptă pentru un nou titlu în Ucraina.

Mircea Lucescu, desemnat de Gazeta Sporturilor antrenorul român al anului 2021, a dezvăluit într-un interviu care e chelia succesului la Dinamo Kiev și vorbește și despre relația pe care o are cu grupul de suporteri care-l contestă.

Șumudică, fără victorie în campionat de 3 luni și jumătate: „În 20 de carieră, n-am mai văzut o situație atât de dramatică!”
TURCIA
Șumudică, fără victorie în campionat de 3 luni și jumătate: „În 20 de carieră, n-am mai văzut o situație atât de dramatică!”

Secretul succesului lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev: „A contat încrederea pe care le-am dat-o jucătorilor”

- Ați reușit să transformați Dinamo Kiev, care venea după o perioadă de secetă, cu o strategie deloc costisitoare: jucători tineri și ucraineni. Care-i rețeta? 
- Așa e, cei mai mulți sunt ucraineni. Mereu am avut încredere în jucători, indiferent unde am fost. Nicăieri nu am cerut transferuri deosebite. Chiar și la Șahtior. Sigur, dacă aprecierile se fac după 5-7 ani, când acei jucători au crescut și au ajuns la un nivel extraordinar, apoi mulți vor zice că am avut noroc de asemenea jucători. Nu-i așa! 

- De ce?
- Acei jucători au venit la mine la 18-19 ani. La Dinamo Kiev, la un moment dat, după plecarea mea din Ucraina, s-a produs o schimbare. Clubul a renunțat la jucătorii care au făcut performanță, jucători evaluați la nivel internațional, foarte buni. Maturi mulți dintre ei! Mă refer la Vida, Danilo Silva, Dragovici, Veloso, care e acum căpitan la Verona, Iarmolenko, Gusev, Mbokani. 

Au renunțat la ei și au trecut la altceva. Încercaseră să cumpere și să facă echipă doar cu jucători cu experiență. În disputa de atunci cu Șahtior au pierdut, s-au dus foarte sus cu niște cheltuieli, care s-au resimțit apoi. Așa au ajuns la concluzia că trebuie să joace doar cu jucători din propria academie. 

- Adică ce faceți dumneavoastră azi! 
- Da, dar timp de 5 ani n-au câștigat nimic, nici performanțe internaționale nu aveau. Iar diferența față de Șahtior în ultimul sezon era de 23 de puncte. Ceea ce cred eu că a contat a fost încrederea pe care eu le-am acordat-o jucătorilor. Nu puteau fi jucători fără valoare la Dinamo Kiev. 

Dar aveau nevoie de un sprijin mental important. Cu această echipă tânără noi am abordat fiecare competiție în parte cu mare încredere în noi. Imediat a venit reacția celor de la Șahitor, care au cumpărat jucători de 50 de milioane. L-au adus și pe De Zerbi, un antrenor bun, așa au reușit să se țină în echilibru în acest sezon.

- Apropo de strategia asta, care-i cheia reușitei? Sunt puține echipe campioane în Europa care să aibă o medie de vârstă atât de scăzută. Poate Ajax și Salzburg. FCSB nu reușește! 
- Uite Barcelona, care încearcă cu jucători tineri și nu reușește. Nici internațional, nici la nivelul campionatului Spaniei. În schimb, Benfica a reușit, vorbind chiar despre grupa noastră de Champions League. Și cum a făcut-o? Cu Otamendi, cu Vertonghen, Gilberto sau Joao Mario. În general, așa e, echipele mari încearcă să-și mențină nivelul cu jucători de mare experiență. 

- Asta și costă! 
- Așa e! Din acest motiv costurile pentru unii jucători au crescut exponențial. Și Bayern încearcă ceva de genul, dar nu-i folosește mereu. Cei care sunt stăpâni sunt Lewandowski sau Muller. Ei rămân stâlpii. Nu poți construi o echipă doar cu jucători tineri. Trebuie să găsești soluția echilibrată care să permită și jucătorilor tineri să crească, dar trebuie să te gândești și la performanța imediată, pe care n-o pot da decât jucătorii cu mare experiență. 

„Fanii care mă contestă nu pot uita cei 12 ani de suferință în care am antrenat-o pe Șahtior”

- În ciuda performanțelor, există totuși un grup de suporteri care vă contestă! O parte a fanilor nu-i deloc lângă dumneavoastră! 
- O parte mică! E o chestie de orgoliu. Nici nu-i mai bag în seamă. La început i-am mai aplaudat, le-am zâmbit. Dar nu-i mai bag în seamă. Ei nu pot uita cei 12 ani în care au suferit. Din cauza prezenței mele la echipa adversă. Nu asta e important, nu ei reprezintă marea masă a suporterilor lui Dinamo Kiev. Eu îi respect pe toți. Atât timp cât există respect în toată chestia asta, nu mă deranjează că mă contestă. 

- N-aveți totuși...
- Pe mine mă interesează relația mea cu jucătorii și conducerea clubului. De asemenea, și cu celelalte cluburi sau cu Liga și cu Federația. De unde vine respectul meu pentru rivali? În sport e mai important cine e al doilea, nu neapărat cine e primul. Pentru că valoarea primului e dată de cel de-al doilea. Îmi aduc aminte de o rivalitate extraordinară din ciclism, dintre Bartali și Fausto Coppi. Nu se poate fără concurență, doar așa ții cursa sus. Ce-ar fi însemnat ca eu să nu merg în Ucraina? Șahtior câștigase cu 23 de puncte avans și, probabil, ar fi continuat dominația. Dar prezența mea a revigorat tot fotbalul ucrainean. Și am demonstrat că se poate performa fără mari cheltuieli. Ci cu pasiunea și organizare. 

Citește și:

Răsturnare incredibilă în Inter - Milan! Giroud rezolvă meciul în 3 minute

Tensiuni în vestiarul lui Manchester United! Rangnick și-a pus jucătorii în cap după divergențele cu Jesse Lingard

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
gigelos
gigelos  •  06 Februarie 2022, 13:30

Vad ca nu e nimic secret

snooker
snooker  •  06 Februarie 2022, 12:29

Lucescu are defectele sale, dar e un geniu la fotbal. Respect!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează