Articol de GSP - Publicat luni, 27 decembrie 2021 21:28 / Actualizat luni, 27 decembrie 2021 21:57
Ales „Antrenorul anului” în ancheta Gazetei Sporturilor, Mircea Lucescu (76 de ani) a fost premiat și în Ucraina.
După un sezon excelent pe banca lui Dinamo Kiev, în care a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa, Mircea Lucescu a fost ales Antrenorul anului și în Ucraina.
Mircea Lucescu, Antrenorul Anului în Ucraina
Românul a obținut cel mai mare punctaj, 4,5, și a fost premiat de Asociaţia Antrenorilor din Ucraina. Mircea Lucescu i-a devansat pe Victor Skripnik (Zoria Lugansk, 4,34 de puncte), şi Igor Jovicevic (Dnipro-1, cu 4,3 puncte), potrivit presei din Ucraina. Cei doi antrenori ai lui Șahtior, Luis Castro și Roberto De Zerbi, au ocupat locurile 4 și 5. Portughezul cu 4,22p, italianul cu 4,2p.
„Il Luce" a primit 4,5 puncte din maximum 5 posibile la cinci categorii: rezultate, calitățile de antrenor (tactică, schimbări), capacitatea de a lucra cu jucătorii și cu asistenții săi, dificultatea misiunii și progresul în evoluție.
În acest sezon, Dinamo Kiev este pe locul 2 în Ucraina, după 18 meciuri. Elevii lui Lucescu au 45 de puncte, cu 2 mai puțin decât rivala Șahtior Donețk.
VIDEO Mircea Lucescu, „Antrenorul anului” în Gala GSP 2021
„Sigur, e un semn de respect pentru întreaga mea carieră. Sunt convins că cei care m-au votat s-au gândit și la performanțele obținute de-a lungul anilor, nu doar la acest sezon. Cu toate că a fost un an fabulos, am câștigat Cupa, campionatul, Supercupa, și toate astea fără transferuri deosebite. Toate acestea mă fac să cred că a fost un an foarte bun.
Toți cei care m-au votat, antrenori, jucători, conducători, au făcut-o pentru că au vrut să dea un semn de respect față de ce am reușit să fac la o vârstă la care alții stau acasă, la căldura unui divan. Mi-ar fi făcut o mare plăcere ca acest trofeu să îl ia un antrenor mai tânăr. Aș fi fost convins că îl merită și că că ar fi putut să asigure viitorul fotbalului românesc”, au fost cuvintele lui Mircea Lucescu, în momentul primirii trofeului de „Antrenorul anului” din partea Gazetei Sporturilor.
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro