Articol de GSP - Publicat luni, 23 ianuarie 2023 00:12 / Actualizat luni, 23 ianuarie 2023 00:45
Mirel Rădoi și-a găsit echipă, la nici două luni după despărțirea de Universitatea Craiova. Fostul selecționer a semnat în Arabia Saudită, cu gruparea Al-Tai FC, locul 9 din prima ligă. Îi va fi rival lui Cristiano Ronaldo de la Al Nassr, dar și lui Marius Șumudică, tehnicianul lui Al-Raed.
E oficial, Mirel Rădoi revine pe bancă! Plecat de la Universitatea Craiova în decembrie 2022, tehnicianul n-a vrut să rămână prea mult în afara circuitului și a semnat în Arabia Saudită, țara unde evoluase și ca jucător, la Al-Hilal, între 2009 și 2011, unde a câștigat două titluri de campion.
Durata contractului este de un an și jumătate, Rădoi urmând să meargă în Arabia Saudită alături de întreg staff-ul pe care l-a avut și în Bănie. Din el fac parte Florin Constantinovici, Mihai Ianovschi și Robert Tufiși.
Mirel Rădoi îl va antrena pe fostul dinamovist Collins Fai
Al-Tai FC ocupă locul 9 în Arabia Saudită, acesta fiind cel de-al doilea sezon la rând petrecut pe prima scenă. Pe Transfermarkt, lotul saudiților e cotat la 10,33 milioane de euro.
Rădoi îl găsește la noua lui echipă pe fostul dinamovist Collins Fai, cel mai bine cotat fotbalist fiind atacantul congolez Guy Mbenza, în vârstă de 22 de ani. Alt nume important din lot este cel al lui Alfa Semedo, mijlocaș defensiv originar din Guinea-Bissau, cotat la 1,8 milioane de euro de Transfermarkt.
![Mirel Rădoi a semnat cu Al-Tai FC E oficial, Mirel Rădoi a semnat cu noua echipă! Va fi adversarul lui Ronaldo și Șumudică](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/22012023/df3b65b6-9936-4484-be7b-7f52406a4bcb.jpg?width=900&height=0)
Rădoi îl va înfrunta în Arabia Saudită pe Cristiano Ronaldo!
Aflată pe locul 9 în ierarhia din Arabia Saudită, Al-Tai FC traversează un moment dificil, bifând patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat. Bilanțul negativ a dus la demiterea tehnicianului portughez Pepa, cel care preluase echipa anul trecut.
Cum noua lui echipă abia ce a înfruntat-o pe Al Nassr, un duel cu Cristiano Ronaldo va fi posibil abia la jumătatea lunii mai, când cele două urmează să se înfrunte în runda #27. Nici confruntarea cu Marius Șumudică nu urmează prea curând, aceasta urmând să aibă loc abia la începutul lui aprilie, în etapa #22.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul