INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA STRANIERI

Mutu ia vacanţă

Articol de - Publicat marti, 06 mai 2008 00:00

Eliminat duminică, atacantul Fiorentinei va fi suspendat în ultimele două etape, după ce l-a insultat pe arbitrul Farina.

Mutu nu va mai prinde nici un meci oficial pînă la Euro 2008 Se va odihni şi nici nu riscă o nouă accidentare pînă la amicalul din 31 mai cu Muntenegru. Reac­ţia nervoasă din finalul partidei de la Cagliari (1-2), unde Viola şi-a compromis calificarea în Ligă, îl costă scump. Nu va rata doar partida contra Parmei, sanc­ţiune normală după cele două “gal­be­ne” de duminică, dar şi pe ul­ti­ma , cu Torino.

“Gazzetta dello Sport” dez­vă­lu­ie motivul. După ce a fost avertizat a doua oară de Farina, pentru pro­tes­te, fiind deci eliminat, atacantul ro­mân s-a dezlănţuit la adresa ar­bi­­trului. “Mi-a dat al doilea car­­­­­to­naş şi l-am întrebat de ce. Fa­ri­na l-a scos şi pe cel roşu. Apoi, i-am zis de toate. După, şi nu înainte să mă dea afară”, a mărturisit Mutu, a­flat la prima eliminare în acest sezon.

Ieri, Adrian şi-a pus cenuşă în cap pentru ieşirea sa necontrolată. “Vreau să-mi cer iertare faţă de fani şi de colegi. Am marcat 23 de goluri, în campionat şi în Cupa UEFA, însă am ratat două obiective foarte im­por­tante. Oricum, nu se poate spu­ne că a fost o stagiune fa­li­men­ta­ră. Şi dacă mă vor suspenda două etape, voi putea fi alături de soţia mea şi mă voi bucura de un eve­ni­ment foarte fericit din viaţa mea. Voi deveni tată pentru a treia oară”, a mai zis “Briliantul”.

Mircea Lucescu: “Să plece!”

Din Ucraina, Mircea Lucescu îl sfătuieşte pe Mutu să nu rămînă la Fiorentina. “Problema lui e că joacă la o formaţie de planul doi în Italia şi e greu să se califice în Liga Cam­pionilor. Şi chiar dacă va reuşi, oricum ar fi o prezenţă modestă”, a declarat antrenorul lui Şahtior pentru site-ul fanilor viola “fiorentinanews.com”. Atacantul român a susţinut în repetate rînduri că nu se gîndeşte să se transfere, refuzînd ofertele tentante de la AS Roma şi Real Madrid, care i-au pro­pus un salariu cel puţin dublu faţă de cele 1,5 milioane de euro, cît ia în prezent pe sezon.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează