Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 aprilie 2021 17:23 / Actualizat miercuri, 28 aprilie 2021 17:25
Slavia Praga a învins-o pe Sigma Olomouc, scor 3-0, și s-a calificat în semifinalele Cupei Cehiei. Nicolae Stanciu (27 de ani) a marcat un gol.
- În semifinale, Slavia va înfrunta marea rivală Sparta Praga. Partida este programată pe 5 mai.
Nicolae Stanciu are cel mai bun sezon din carieră. Reușita de astăzi, a 15-a stagională pentru Slavia, a venit în minutul 56, la finalul unei acțiuni individuale a lui Lukas Masopust. Mijlocașul ceh a depășit 4 adversari și i-a întors mingea internaționalului român, la 8 metri de poartă, poziție centrală. Celelalte două reușite ale Slaviei au fost semnate de Kuchta, în minutul 45, și de Sevcik, în minutul 60.
Slavia luptă doar cu recordurile în Cehia
Slavia Praga mai are nevoie de o victorie în ultimele 6 runde, pentru a deveni matematic campioană în Cehia. Formația lui Nicolae Stanciu mai duce acum doar o luptă cu recordurile. Este neînvinsă în acest sezon, după 28 de meciuri. Ultima înfrângere internă pe teren propriu datează din august 2. Slavia a avut și un parcurs excelent în Europa League, fiind eliminată în „sferturi”, de Arsenal.