Articol de GSP - Publicat duminica, 17 februarie 2008 00:00
Site-ul oficial al grupării MSV Duisburg a scris că atacantul Claudiu Niculescu "şi-a arătat din nou clasa" prin golul înscris, sâmbătă, în meciul cu VfB Stuttgart, pierdut cu scorul de 2-3 de formaţia la care mai evoluează şi Iulian Filipescu şi Mihai Tararache.
"Noul venit Niculescu a înscris la doar patru minute după începutul reprizei a doua, din lovitură liberă de pe partea stângă, la colţul scurt. Românul şi-a arătat din nou clasa, cu acest al doilea gol al sezonului", a scris site-ul clubului MSV Duisburg.
Niculescu a fost lăudat şi de antrenorul Rudi Bommer. "Ce am arătat în prima repriză nu a avut nimic de a face cu Bundesliga. Am jucat fără inimă, cu frică, nu ne-a ieşit nimic din tot ceea ce vorbisem înainte de meci. Golul de 1-2 al lui Claudiu Niculescu ne-a readus în joc. Am reacţionat bine", a spus Bommer, care a deplâns, însă, ghinionul echipei sale, care deşi a reuşit să egaleze, a pierdut din cauza unui gol primit în prelungiri.
Atacantul Claudiu Niculescu a marcat din lovitură liberă de la 20 de metri primul gol al formaţiei MSV Duisburg în meciul pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-3, în faţa echipei VfB Stuttgart, în etapa a XX-a a campionatului Germaniei. Niculescu, aflat la al doilea gol consecutiv în Bundesliga, a fost integralist la MSV Duisburg, la fel ca mijlocaşul Mihai Tararache, în timp ce coechipierul lor, fundaşul Iulian Filipescu, a fost înlocuit în minutul 78. La VfB Stuttgart a evoluat atacantul Ciprian Marica, până în minutul 68, în timp ce Sergiu Radu a fost rezervă.
sursa: mediafax