INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GRECIA

PAOK - Olympiakos 3-1 // Lucescu Jr. cucerește sezonul recordurilor: "Câștigăm cu cel mai bun fotbal" » Își poate face cel mai frumos cadou la 50 de ani

Răzvan Lucescu, PAOK FOTO: paokfc.gr
Răzvan Lucescu, PAOK FOTO: paokfc.gr

Articol de - Publicat luni, 11 februarie 2019 09:29

Răzvan Lucescu e întâiul antrenor al lui PAOK neînvins în primele 20 de etape. Și poate cuceri titlul fără înfrângere: doar Panathinaikos a reușit, în urmă cu 55 de ani.

Acesta e sezonul lui PAOK. După 3-1 cu Olympiakos, cel mai important obstacol, titlul e aproape asigurat, cu nouă puncte avans, când mai sunt zece runde de jucat. Așteptarea de 34 de ani se apropie de sfârșit. Foarte probabil, în primăvară, alb-negrii vor fi a treia oară campioni.

Acesta e sezonul lui Răzvan Lucescu. Recordul englezului Les Shannon, care rezista de 46 de ani la Salonic, a fost bătut. Este întâiul antrenor din istoria clubului invincibil în primele 20 de etape (18 victorii și două egaluri). Și Lucescu vrea maximum: un titlu fără înfrângere. Ceea ce nu s-a mai întâmplat printre eleni de 55 de ani. Panathinaikos este singura cu o asemenea performanță în Grecia. PAOK poate fi a doua. 

VIDEO și FOTO » Răzvan Lucescu, 99 la sută campion în Grecia! Momente reprobabile la final: intervenție în forță chiar pe teren

„Mai mult decât o victorie”

"După 1-1 cu AEK, am spus că a fost o mică victorie, jucând peste o oră în inferioritate. Acum, e mai mult decât o victorie, pentru că am învins-o pe Olympiakos de două ori în acest sezon, ceea ce ne oferă o mare încredere", afirmă Răzvan, al cărui secret e simplu: "Pregătim fiecare meci ca pe o finală. Câștigăm cu cel mai bun fotbal. Câștigăm cu cea mai bună apărare. E esențial că știm exact ce avem de făcut și ne păstrăm concentrarea până la capăt. Iată ceea ce le cer băieților! Să nu ne relaxăm nicio clipă în aceste ultime zece etape".

24de victorii consecutive are PAOK în campionat pe teren propriu, 11 în acest sezon, egalând recordul înregistrat între noiembrie 1978 și februarie 1980

25de meciuri consecutive fără înfrângere are echipa lui Lucescu în liga elenă, ultimul eșec fiind suferit pe 4 martie 2018: 2-3 cu Asteras în deplasare

 "Le-am dovedit tuturor că suntem mai buni ca Olympiakos. Ceea ce realizăm noi pe teren înseamnă mai mult decât avantajul de nouă puncte pe care îl avem înaintea lui Olympiakos"

"Cum să ne relaxăm? Mai sunt zece etape! O zi putem sărbători, dar vine meciul cu Apollon, care va fi și mai greu"
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

"Cheia acestei victorii este că nu am uitat ce s-a întâmplat anul trecut. Și nu trebuie să uităm"
Fernando Varela, fundaș PAOK

"Un succes esențial, dar mai avem încă zece finale. Suntem noi acum campioni matematic? Nu!"
Vieirinha, căpitan PAOK

"N-am putut să dorm înaintea meciului, visând că voi înscrie. Și nu am dormit nici după meci, de bucurie că am înscris"
Akpom, atacant PAOK 

Primul titlu al carierei cadou de 50 de ani?

Pentru Răzvan Lucescu, acesta poate fi primul titlu de campion ca antrenor. Într-o carieră începută în urmă cu 15 ani, pe banca Brașovului. Ar fi cel mai frumos cadou în 2019: duminică, 17 februarie, împlinește 50 de ani.

Neînvins cu AEK, Oly și Panathinaikos?

Lucescu mai poate realiza o performanță. La fel ca în 1975-1976, la primul titlu din istoria clubului, PAOK poate fi campioană la capătul unui sezon în care nu pierde deloc în fața marilor trei rivale: AEK, Olympiakos și Panathinaikos. Până acum, are patru victorii și un egal. Pe 3 martie, alb-negrii joacă la Atena, cu Panathinaikos.

PAOK 2018-2019
1-0 (d) și 3-1 (a) cu Olympiakos
2-0 (a) și 1-1 (d) cu AEK
2-0 (a) cu Panathinaikos

"Nu mai există îndoieli cu arbitrii străini"

Când la centru e un arbitru străin, PAOK câștigă aproape toate derbyurile, i-au reamintit jurnaliștii greci lui Răzvan. "Lucrurile sunt mai clare. Nu mai există îndoieli", crede antrenorul alb-negrilor. "Pentru străini, nu e presiune și de aceea vedem alte meciuri. Echipele sunt mai concentrate la joc". Duminică, a arbitrat spaniolul Jesús Gil.

PAOK - OLYMPIAKOS 3-1
(Vieirinha 3, Biseswar 20, Akpom 82 - Podence 87)

PAOK: Paschalakis - Léo Matos, Varela, Crespo, Vieirinha (79 Giannoulis) - Șahov (53 Sérgio Oliveira), Maurício - Léo Jabá, Biseswar (83 Pelkas), El Kaddouri - Akpom. Antrenor: R. Lucescu
OLYMPIAKOS: José Sá - Torosidis, P. Cissé, Vukovici, Koutris - Natcho (46 M. Camara), Guilherme - Podence, Fortounis (75 Koka), Christodoulopoulos (46 Gil Dias) - Guerrero. Antrenor: P. Martins
A arbitrat Jesús Gil (Spania)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
113087319635072
Constantin Constantin  •  12 Februarie 2019, 10:38

Odata pe sezon , citim lucruri frumoase despre , un antrenor roman , un jucator roman , care realizeaza ceva frumos afara , si atunci unii sar pe el cu tot felul de comentarii rautacioase ...rusine mare . E munca lui , onoarea lui , satisfactia lui . Parerea mea , rezultatele bune trebuie aplaudate .

113087319635072
Constantin Constantin  •  12 Februarie 2019, 10:30

omul a scris corect " LIGA ELENA " nu este el vinovat ca tu nu citesti corect .

10nutz10nutz
10nutz10nutz  •  11 Februarie 2019, 15:01
Postat de para.para pe 11 Februarie 2019, 14:28

"25 de meciuri consecutive fără înfrângere are echipa lui Lucescu în liga elenă, ultimul eșec fiind suferit pe 4 martie 2018: 2-3 cu Asteras în deplasare" - nenea ambalator de peste, te rugam frumos sa nu uiti cele 2 infrangeri din Cupa Greciei. Cea de luna trecuta din 8 ianuarie, 1-2 cu Panachaiki (atentie: Liga a 2-a greceasca) si cea de saptamana trecuta din 6 februarie tot 1-2, cu Panionios.

Nu cred ca puteai sa dai o dovada mai mare de frustrare. Ce treaba are cupa cu campionatul? Dar frustratii ca tine vor sa vada pe altii cum dau gres, in loc sa caute ce pot face ei ca sa fie mai bune. Felicitari lui Razvan, ce realizeaza el este minunat si putem spune ca este o replica a ce realiza tatal sau cu Rapid (titulul dupa 32 de ani, dupa ce pierduse titlul la mustata cu un an mai devreme). E o paralela interesanta si sper ca Razvan sa obtina cel putin performatele tatalui sau.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close