Articol de GSP - Publicat luni, 01 noiembrie 2021 21:45 / Actualizat luni, 01 noiembrie 2021 21:52
Parma, echipa lui Dennis Man (23 de ani) și Valentin Mihăilă (21 de ani), a bifat o victorie în Serie B, scor 1-0, cu Vicenza.
Echipa antrenată de Enzo Maresca a obținut un succes important după o serie nefastă de rezultate. „Cruciații” au reușit să-și apare avantajul creat prin golul din minutul 43, în ciuda faptului că mijlocașul Juan Brunetta și-a lăsat echipa în inferioritate numerică cu 10 minute înainte de pauză.
Valentin Mihăilă a prins 61 de minute în meciul Parma – Vicenza, 1-0, lăsându-i locul unui alt tânăr, Woyo Coulibaly. A jucat mijlocaș stânga și a trebuit să acopere întreagă bandă.
Dennis Man a rămas pe bancă în ultimul meci din Serie B al Parmei, la fel ca în meciul precedent cu Cittadella.
Nota primită de Mihăilă, după Parma – Vicenza
Valentin Mihăilă a fost notat cu 6,5 de ParmaLive, care i-a caracterizat prestația: „Literalmente invincibil atunci când accelerează, a pus apărarea lui Vicenza într-o neliniște constantă. A avut ocazia să înscrie, dar a ratat după un sprint de 60 de metri”.
După etapa a 11-a, Parma urcă pe locul 10, cu 16 puncte, și este la șase puncte în spatele liderului Pisa.
Pentru „cruciați” urmează partida din campionat cu Lecce, programată duminică, 7 noiembrie, de la ora 15:00.
Antrenorul Parmei, nemulțumit de eforturile lui Dennis Man
„Man face parte din grupul de jucători care ar trebui să facă diferența și, mai presus de toate, să-și asume o responsabilitate pe umerii lor. Acest lucru este valabil și pentru jucători importanți precum Vazquez, Danilo și Osorio. Nu este vorba despre a spune, ci despre a face asta”, a declarat Enzo Maresca, antrenorul cruciaților, pentru site-ul oficial al clubului.
Citește și:
Olimpiu, noul „rege” al Galatei » Fanii sunt în delir: „Ronaldo îți va da numărul lui Moruțan"