INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CAGLIARI

Răzvan Marin a rămas fără antrenor! Cine e favorit să-l pregătească pe român

Răzvan Marin (25 de ani, mijlocaș central) a rămas fără antrenor. Cagliari l-a demis pe Leonardo Semplici (54) după doar 3 etape scurse din noul sezon.
Răzvan Marin (25 de ani, mijlocaș central) a rămas fără antrenor. Cagliari l-a demis pe Leonardo Semplici (54) după doar 3 etape scurse din noul sezon.

Articol de GSP - Publicat marti, 14 septembrie 2021 19:56 / Actualizat marti, 14 septembrie 2021 20:25

Răzvan Marin (25 de ani, mijlocaș central) a rămas fără antrenor. Cagliari l-a demis pe Leonardo Semplici (54) după doar 3 etape scurse din noul sezon.

Semplici a preluat-o pe Cagliari în luna februarie a acestui an și a stat pe banca sarzilor 19 meciuri: 7 victorii, 5 egaluri și 7 înfrângeri. 

Sezonul trecut, Cagliari a avut emoții cu retrogradarea, dar a reușit să se salveze și să încheie campionatul pe locul 16 în cele din urmă.

Răzvan Marin a rămas fără antrenor! Cine e favorit să-l pregătească pe român
Leonardo Semplici s-a despărțit de Cagliari

Răzvan Marin a rămas fără antrenor la Cagliari

Cagliari a început modest noul sezon din Serie A, câștigând doar un punct în primele 3 runde, cu Răzvan Marin integralist:

  • 2-2 vs. Spezia
  • 1-4 vs. AC Milan
  • 2-3 vs. Genoa

Mijlocașul român a fost unul dintre preferații lui Semplici, fiind folosit în 18 jocuri (3 goluri, 6 pase decisive).

Walter Mazzarri, favorit s-o preia pe Cagliari

Acum, în cărți să vină la Cagliari este Walter Mazzarri (59 de ani), care n-a mai antrenat de un an și jumătate. Ultima echipă pregătită: FC Torino. 

Răzvan Marin a rămas fără antrenor! Cine e favorit să-l pregătească pe român
Walter Mazzarri

De-a lungul carierei, Mazzarri le-a mai condus pe Acireale, Pistoiese, AS Livorno, Reggina, Sampdoria, Napoli, Inter și Watford. Cu Napoli, italianul a câștigat singurul trofeu ca antrenor: Cupa, în 2012.

Răzvan Marin, explicații după răbufnirea la adresa lui Mirel Rădoi

La finalul meciului Macedonia de Nord - România, încheiat 0-0. mijlocașul Răzvan Marin (25 de ani) a izbucnit, fiind nemulțumit de cât a jucat în cele trei partide din preliminarii.

Fotbalistul lui Cagliari a strâns 15 minute la Reykjavik, 28 cu Macedonia, în timp ce cu Liechtenstein a fost integralist, iar după meci și-a exprimat nemulțumirea, ceea ce a creat tensiuni în jurul naționalei.

Ulterior, mijlocașul lui Cagliari a postat pe facebook un comunicat în care își prezenta scuzele față de selecționerul Mirel Rădoi și față de fani pentru ieșirea sa.

„Vreau să-mi prezint scuzele fanilor echipei naționale și lui mister Mirel Rădoi. Pentru mine, echipa națională a României înseamnă un vis devenit realitate și sunt mândru și recunoscător pentru fiecare minut în care am șansa să-mi reprezint țara.

Simt ca pot oferi foarte mult echipei naționale și faptul că nu am avut șansa de a-mi ajuta mai mult colegii din teren, m-a determinat să dau acea declarație nefericită la sfârșitul meciului din Macedonia de Nord.

Este o mândrie să îmbrac tricoul echipei naționale și întotdeauna voi pune interesele grupului înaintea interesului propriu. Hai, România”, a fost mesajul lui Răzvan Marin.

Cristiano Ronaldo, „dublă” vs. Cagliari:

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Vinicius Jr despre coechipierul care l-a impresionat: „Să joci alături de el este uimitor!”

Fotbalistul care l-a înfruntat pe Sebastian Colțescu s-a retras la 36 de ani

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Rapid a prezentat supertransferul anunțat în exclusivitate de GSP » Un motiv în plus ca fanii giuleșteni să vină la sală!
Handbal
Rapid a prezentat supertransferul anunțat în exclusivitate de GSP » Un motiv în plus ca fanii giuleșteni să vină la sală!

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează