Articol de GSP - Publicat marti, 25 iunie 2019 20:26
Ionuț Nedelcearu, 23 de ani, este titularul României U21 la EURO 2019 și a impresionat prin evoluțiile sale.
Presa din Italia anunță că AS Roma se interesează de serviciile fundașului central de la FK Ufa. Gianluca Petrachi, noul director sportiv al Romei, dorește să întărească echipa, iar pe lista lui este Ionuț Nedelcearu.
2.500.000 €este cota lui Nedelcearu, potrivit transfermarkt
Nedelcearu este titular de drept la Ufa, bifând sezonul trecu 34 de meciuri și un gol.
Profită și Dinamo!
Dinamo, clubul care l-a crescut pe Ionuț Nedelcearu, va avea de câștigat dacă se va face acest transfer. „Câinii” l-au vândut pe fundaș în februarie 2018, pentru 650.000 de euro și au păstrat 15% dintr-un viitor transfer.